Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Peste 15 milioane de lei pentru investiții finanțate prin PNDL în Mărășești


Peste 15 milioane de lei este suma pe care a primit-o orașul Mărășești pentru finanțarea unor investiții locale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Publice. Este vorba de următoarele investiții: Modernizare rețele stradale în orașul Mărășești -5,517,785.15lei; Refacerea infrastructurii străzilor în orașul Mărășești – 9,594,028.47 lei. „Aprobarea fondurilor de către Ministerul Dezvoltării reprezintă o reușită importantă pentru administrația locală, pentru că în cele două proiecte au fost cuprinse aproape toate străzile din orașul Mărășești, aflate în administrarea autorităților locale. La aceste străzi se adaugă și DJ 205 I, un drum foarte important pentru comunitatea locală, deoarece străbate centrul orașului și face legătura cu E 85”, a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.
    Autoritățile locale derulează mai multe proiecte de importanță locală. În orașul Mărășești se află în curs de implementare proiectul privind reabilitarea termică a 100 de apartamente ce se află situate în blocuri de pe străzile Garoafei și Doinei din Mărășești. Valoarea estimată a investiției a fost de aproape un milion de lei, însă achiziția s-a făcut cu aproximativ 800 de mii de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul național privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe în 2016. „În cadrul acestui proiect vor fi executate lucrări de izolare termică a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv a tâmplăriei aferente accesului în blocul de locuințe, cu tâmplărie performantă energetic, termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, izolarea termică a planșeului peste subsol, lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate aparent la fațadele blocului de locuințe. De asemenea, vor fi executate lucrări de refacere a finisajelor blocului, lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial pericol de desprindere sau afectează funcționalitatea blocurilor de locuințe”, a precizat primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic. 
    Totodată, Primăria Mărășești are în derulare lucrări de reabilitare la Casa de Cultură „Emanoil Petruț” din oraș. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții (CNI), care a preluat clădirea în administrare pe parcursul derulării lucrării. Reabilitarea Casei de Cultură este o investiție care prevede lucrări de anvergură. Interiorul clădirii va suferi reparații complexe, printre care demolarea tavanelor existente. Acoperișul va fi refăcut, în timp ce la pereți vor fi efectuate lucrări de reparații și izolare. Interiorul clădirii va fi complet modernizat și va beneficia de dotări noi pentru organizarea de evenimente. La toate acestea se adaugă instalații termice, sanitare, ventilații, sisteme de securitate la incendiu. De asemenea, spațiul de lângă clădirea Casei de Cultură va fi amenajat, cu trotuare, alei și instalații de iluminat. „Ne bucurăm că în sfârșit demersurile făcute de noi dau roade și lucrările la Casa de Cultură au demarat. Reabilitarea acesteia înseamnă o reușită pentru noi, deoarece clădirea este una emblematică pentru orașul Mărășești”, a declarat primarul Valerică Chitic. Casa de Cultură „Emanoil Petruț” este una dintre cele mai mari și frumoase case de cultură ridicate în urmă cu peste trei decenii și a devenit o emblemă pentru oraș. Clădirea nu a beneficiat niciodată de reparații de când a fost dată în funcțiune. 
    De asemenea, Primăria Mărășești va construi o școală cu clasele I-IV în satul  Haret. Investiția a fost deja scoasă la licitație pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul prevede construirea a două corpuri de clădire, unul în care va funcționa școala și al doilea în care va funcționa o grădiniță. Concomitent cu consolidarea școlii este propusă și realizarea unui corp nou de clădire pentru grupurile sanitare și cancelarie și un alt corp pentru centrala temică și magazie de lemne, dar și împrejmuirea cu gard a terenului ce aparține școlii. Valoarea estimată a investiției este de 861 mii lei. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?