Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Primarul din Fitionești, trimis în judecată de procurorii DNA. Iordache Cazacu spune că dacă va fi găsit vinovat vrea să fie condamnat „la 1500 de ani de închisoare“


Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați. Acesta este acuzat de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată”. Procurorii DNA susțin că Iordache Cazacu ar fi înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului două cereri de rambursare cărora le-a atașat mai multe documente justificative falsificate, astfel obținând pe nedrept fonduri nerambursabile de 36.345 lei fără T.V.A. Primarul Iordache Cazacu susține că este nevinovat și acuză că procurorul de caz nu a ținut cot de documentele depuse în apărarea sa. Mai mult, Cazacu spune că dacă va fi găsit vinovat vrea să fie condamnat „la 1500 de ani de închisoare”.

    Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați. Acesta este acuzat de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată”. Alături de acesta au mai fost trimiși în judecată și Stănică Vlaicu, administratorul unei societăți comerciale, și Nicuța Dună, contabil în cadrul Primăriei comunei Fitionești. Stănică Vlaicu este acuzat de „complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în modalitatea participației improprii; complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; complicitate la fals intelectual, în formă continuată”.  Nicuța Dună este acuzată de „complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată”.
    În comunicatul remis presei de DNA se arată că „la data de 16 august 2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și o asociere formată din Primăria comunei Fitionești, județul Vrancea și o fundație, a fost încheiat un contract de finanțare nerambursabilă ce avea ca obiect „Extindere și reabilitare clădire existentă în vederea înființării unui Centru asistență și suport pentru persoane vârstnice (…)”. În acest context, în cursul anului 2012, prin procedura de atribuire prin licitație a patru contracte de achiziție publică, a fost desemnată câștigătoare, pe baza unei documentații falsificate, societatea administrată de inculpatul Vlaicu Stănică. Ulterior, aceasta a și obținut pe nedrept suma totală de 86.522 lei fără T.V.A. (107.288 lei cu T.V.A.) aferentă contractelor respective, sumă pe care ulterior primăria comunei Fitionești și-a decontat-o de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitatea sa de beneficiară a contractului de finanțare. În același context, în perioada 28 februarie 2013-15 mai 2013, inculpatul Cazacu Iordache, în calitate de primar al comunei Fitionești, jud. Vrancea, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, cu rea-credință, a semnat și înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului două cereri de rambursare cărora le-a atașat mai multe documente justificative falsificate (note de intrare recepție, facturi fiscale, procesele-verbale de recepție etc.). Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile de 36.345 lei fără T.V.A. (45.068 lei cu T.V.A.), reprezentând contravaloarea unor bunuri care nu au fost livrate niciodată primăriei comunei Fitionești. Până la data încheierii prezentului rechizitoriu, Ministerul Dezvoltării Regionale, Adminsitrației Publice și Fondurilor Europene nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea.”

Primarul Cazacu susține că este nevinovat

    Contactat de reporterii noștri, primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a declarat că în acest caz instrumentat de procurorii DNA Galați cel prejudiciat este  chiar el, și a explicat cum s-a ajuns în această situație. „Primăria Fitionești a derulat proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional, Construirea unui cămin de bătrâni la Ghimicești. Proiectul a avut două componente: una pe construcție și una pe dotare. De asemenea, proiectul a avut un grafic de execuție, grafic în care ne-am încadrat. După finalizarea lucrărilor de construcție, în urma licitației privind dotările, a evaluării ofertelelor, a fost desemnat câștigător SC Rossalimob SRL, care a livrat la data și termenele stabilite loturile 1,2,3 și 4 din dotări la Centrul de bătrâni. Având în vedere faptul că lotul 5, respectiv dotări bucătărie, nu putea fi livrat la sediul Centrului, motivat de faptul că se executau lucrări de retuș în blocul alimentar, mobilierul a fost achiziționt și depus la sediul SC Rosalimob, într-o magazie, încheindu-se un contract de custodie între UAT Fitionești și SC Rosalimob în care au fost trecute toate materialele ce nu puteau fi aduse în acel moment la Centru. În contractul de custodie se stipula că produsele vor fi livrate în urma notificării în scris de către UAT Fitionești către furnizor. După finalizarea lucrărilor de finisaj, am notificat în scris societatea în vederea livrării produselor. Administratorul nu a răspuns notificării, motiv pentru care m-am deplasat la locul unde erau depozitate materialele. Atunci am constatat că acele produse nu mai erau acolo deși societatea se obliga să le țină și să le livreze la data și termenul cerut de mine. Am contactat administratorul care a spus că nu mai are materialele deoarece societatea a dat faliment, dar că o să le aducă el”, a afirmat primarul Iordache Cazacu. Acesta susține că, ulterior, a depus plângere penală la IPJ Vrancea în vederea recuperării prejudiciului. Mai mult, Cazacu spune că deoarece în acea perioadă urma vizita în teren a reprezentanților Ministerului Dezvoltării și ADR Brăila, „am fost nevoit să cumpăr din surse proprii produsele pe care nu mi le-a livrat firma respectivă, iar la data vizitei în teren inventarul total era complet, proiectul fiind încheiat cu succes”.

„Dacă mă fac vinovat de un prejudiciu, fie și de un leu, solicit să fiu condamnat la 1500 de ani de închisoare”

    Primarul Iordache Cazacu spune că, ulterior, IPJ Vrancea a declinat competența către DNA Galați, procurorii de aici acuzând că produsele nu ar fi fost achiziționate în termenul stabilit, prevalându-se de faptul că SC Rossalimob SRL nu le avea înregistrate în contabilitate.Mai mult, Cazacu spune că dacă va fi găsit vinovat vrea să fie condamnat „la 1500 de ani de închisoare”. „Ministerul Dezvoltării și ADR Brăila nu s-au constituit parte civilă în acest caz deoarece nu există niciun prejudiciu. Eu mă consider total nevinovat, cel prejudiciat fiind chiar eu. Numai că DNA în loc să găsească principalul vinovat inventează posibili vinovați și voi demonstra acest lucru în instanță cu documente. Documentele pot fi puse și la dispoziția presei. În rechizitoriu nu se amintește deloc de procesul verbal de custodie care a fost pus la dispoziția anchetatorilor. De altfel toate documentele la care fac referire se regăsesc în dosarul cauzei. Mai mult, procurorul DNA, prin diferite tertipuri juridice, a denaturat declarația mea, dar și a contabiliei primăriei nedorind ca să afle adevărul și să se facă dreptate în acest caz. În acest context, în cazul în care instanța dovedește că mă fac vinovat de un prejudiciu, fie și de un leu, solicit să fiu condamnat la 1500 de ani de închisoare. Sunt absolut nevinovat„, a încheiat primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?