Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Panciu: Manifestări în memoria martirilor Bătăliei de la Mărășești din 1917


Locuitorii orașului Panciu au aprins torțe și au depus coroane de flori, ieri, în  memoria martirilor Bătăliei de la Mărășești, din 6 august 1917. Evenimentul, organizat de Primăria Panciu, a avut loc la Monumentul Eroilor. Au participat oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor publice și agenților economici, veterani de război, precum și reprezentanți ai societății civile.
Momentul comemorativ a debutat cu Imnul de Stat al României, urmat de alocuțiunea primarului Iulian Nica. „În vara anului 1917, Armata Română scria cu litere de aur una dintre cele mai frumoase pagini din istoria României. În inima noastră, Bătălia de la Mărășești ocupă un loc special datorită patriotismului, curajului și sacrificiului de care au dat dovadă bravii noștri soldați. Ei au demonstrat lumii întregi că «Pe aici nu se trece!» nu este doar o simplă deviză, ci un jurământ de credință față de glia strămoșească, pe care au apărat-o cu prețul vieții. Astăzi, aducem un omagiu tuturor celor care s-au remarcat prin fapte de arme, pe aceste meleaguri, în Marele Război Pentru Întregirea Neamului. Aprindem făcliile recunoștinței pentru: sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu – prima femeie ofițer din armata română, care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă; micuța eroină Măriuca Zaharia, fetița de 12 ani din satul Haret; generalii Eremia Grigorescu și Alexandru Averescu; căpitanul Grigore Ignat; locotenentul Gabriel Pruncu; sublocotenentul Teodor Grigoriu, precum și pentru toți ofițerii și soldații, știuți și neștiuți, care au plătit tribut de sânge pentru ca noi să trăim demni și liberi într-o țară independentă și suverană. La împlinirea unui veac de la Marea Bătălie de la Mărășești, promitem că jertfa eroilor noștri nu a fost în zadar!”, a spus primarul.
După depunerea coroanelor, participanții la manifestare au fost invitați în sala de festivități a Liceului Tehnologic Al. I. Cuza, unde au vizionat filmele documentare „Cătălina Teodoroiu – Eroina poporului român”, realizat de publicistul gorjean Dorin Brozbă și „Ecaterina Teodoroiu – Informații noi privind data și locul morții”, premiat de Societatea de Științe Istorice din România, realizat de Mihai Adafini, Liviu Adafini și Cristi Danțiș. În deschidere, profesorul de istorie Mihai Adafini a evocat câteva aspecte din viața Eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu.
În programul evenimentelor ce au marcat Centenarul Bătăliei de la Mărășești a fost inclus și Maratonul „Pe aici nu se trece!” – Ediția a VII-a, la care Primăria Orașului Panciu a fost și în acest an partener. Competiția a fost organizată de Asociația Română pentru Propagandă și Istorie Aeronautică (ARPIA) Focșani, în parteneriat cu ARPIA – structura centrală, Ro Club Maraton, Direcția pentru Tineret și Sport Vrancea și Clubul Sportiv Eco Alpin. Maratoniștii care au tranzitat orașul Panciu au fost întâmpinați, la Monumentul Eroilor, de primarul Iulian Nica și căpitanul comandor (r.) Iulian Bașturea, președintele Filialei ARPIA Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?