Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Duminică este hramul schitului Muntioru, unde slujește părintele Macarie


Duminică, 6 august, cu ocazia sărbătorii „Schimbării la Față”, credincioșii ortodocși sunt așteptați la hramul Schitului Muntioru, unul din cele mai frumoase lăcașe de rugăciuni din județul Vrancea. Schitul Muntioru se află în poiana cu același nume, la o distanță de 5 kilometri de comuna Vintileasca, în inima Vrancei, un loc de o frumusețe rar întâlnită. Este situat la altitudinea de 1.300 de metri, fiind realizarea trudei părintelui Macarie. Acesta a reușit să ridice, pe muntele care se află la vechile frontiere ale celor trei țări române, un schit cum rar îți este dat să vezi în țară. Părintele Macarie are câte o vorbă bună și câte o binecuvântare pentru toți cei care ajung la mănăstire. Cu blândețe, cu înțelepciune, cu răbdare dumnezeiască și cu înțelegerea născută din adâncă credință, preotul ctitor al „Catedralei Văii Râmnicului” stă de vorbă cu toți cei care își îndreaptă pașii către el, apăsați, fiecare, de propriile probleme. Ca de atâtea ori, tineri și vârstnici, bogați și săraci, oameni de toate categoriile sociale îi cer acestuia sprijin sufletesc pentru recâștigarea păcii interioare și pentru liniștirea propriilor vieți. „Mare este Dumnezeu și totul este al Lui, nimic nu este al nostru, decât să facem voia lui Dumnezeu. Ne-a iubit atât de mult și ne iubește pe toți, care ascultăm de poruncile sale. Cu toții am venit pe acest munte să ne rugăm, să ne luminăm, să ne binecuvânteze Dumnezeu și să plecăm de aici împăcați la casele noastre. De praznicul muntelui Muntioru, lume foarte multă vine să se roage aici, aproape de Dumnezeu, și să se schimbe la față din rău, în bine. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, să ne dea bunătate, să putem răzbate în viața de toate zilele”, sunt vorbele duioase ale părintelui Macarie.
    Cei care vor să ajungă la schit cu acest prilej trebuie să știe că slujba începe la primele ore ale dimineții, iar până la Muntioru sunt kilometrii buni de făcut cu mașina. Pentru credincioșii care vin dinspre Focșani pe E 85, fac dreapta după podul
de peste râul Râmna, iar pentru cei care vin de la București, tot pe E 85, în localitatea Dumbrăveni în apropiere de statuia lui Suvorov fac stânga la intersecție spre Cândești. Apoi drumul urcă prin Bordești, Dumitrești, Chiojdeni, Jitia și Vintileasca. Aici, la Vintileasca, drumul trece pe lângă două lacuri foarte frumoase. Cu siguranță vă va atrage privirile splendoarea Văii Râmnicului – Lacul Mare (Lacul fără fund), situat chiar pe platoul de la intrarea în comună. Are o suprafață de 4,7 ha și este
unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați. Șoseaua spre schit continuă în sus spre munte. După ce treci de Crucea Neculelor (o stație frumoasă de autobuz din lemn) mai sus spre satul Bahnele este un indicator la stânga pe care scrie Schitul Muntioru. De aici drumul este mai anevoios, însă dacă nu va ploua veți putea ajunge chiar și cu mașinile care au garda mai joasă. Dacă plouă, pe jos. Ideal ar fi dacă v-ați lua ceva timp mai mult la dispoziție pentru a vedea dacă puteți să urcați cu orice fel de mașină, în caz contrar, călătoria se va face pe jos, la pas unde priveliștile sunt la fel de frumoase, așa cum este toată comuna Vintileasca. Pentru cei care vor să stea și la rugăciunea de seară, este indicat să aibă cu ei un cort, deoarece se poate campa cât e poiana de mare. Dumnezeu să vă dea gândul bun și pace în suflet să ajungeți cu bine la schit și dacă c-a plăcut așteptăm opiniile voastre pe adresa de email a redacției ziarului nostru.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?