Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO : Atletism – Din ce urcă o generație ”cum nu a fost de multă vreme”…


Pe stadionul Milcovul, mai cu seamă după orele 4-5 după amiază este mare adunare! Într-o parte sunt puștii cei mai mici, veniți să învețe să joace fotbal, în alta, echipa de fotbal seniori a CSM Focșani 2007 care se antrenează pentru viitorul sezon iar în altă parte, mai spre umbră, trupa de atleți. Un fel de a spune că sunt atleți. Sunt, mai degrabă, copiii adunați să se antreneze sub îndrumarea antrenorului Fănel Iliescu, dar mai mulți, veniți la ceea ce am numit în urmă cu un an grădinița doamnei Rodica Pendus! Atunci erau sensibil mai puțini decât acum. Între timp a trecut un an în care lângă foarte iubita de ei a antrenoare s-au strâns mulțime de copii, în sala de atletism, dar mai ales pe stadion. Unii au renunțat, au venit alții, mai mulți decât plecații. Mulți au deprins lucruri de bază ce țin de tehnica alergării, a săriturii în lungime, aruncării greutății. Au trecut prin mai multe probe, unii dovedindu-și calități și pentru alergări și pentru aruncări ori sărituri!
Ca în orice întreprindere serioasă, cu finalitate, doamna Rodica i-a înscris în concursuri la capătul cărora au primit diplome nu doar de participare, ci pentru că au avut rezultate mai bune decât ceilalți. Au înțeles că pentru rezultate este nevoie de exercițiu, muncă, și ascultarea antrenoarei. Și de continuitate. De aceea, vin și vara la pregătire. Vin cu părinți, bunici, cu frați mai mici care intră în joaca trupei de atleți.
În ziua în care am făcut fotografiile, dar și cu zile în urmă ori după, cel mai mic aspirant la calitatea de sportiv părea a avea 3-4 anișori, cei mai mari aveau vârsta juniorilor 3. Între ei, și talentatul săritor în lungime Eduard Stoica, cu sărituri de excepție în urmă cu câțiva ani, dar care o vreme s-a retras de la pregătire. Acum a revenit iar doamna Rodica este încântată să-l vadă că este determinat să recupereze timpul trecut în afara atletismului.
Ceea ce văd pare o joacă. O joacă propusă de Rodica Pendus în care se prind cu seriozitate toți micii atleți. Dintre ei, cei mai dotați vor urca spre performanță așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre cei veniți la pregătire în ultimii doi ani. Ei au dat sens aprecierii făcute de antrenoarea lor cu puțină vreme în urmă, când mi-a sintetizat evoluțiile sportivilor din ultimul an: „n-am avut de multă vreme o generație așa de bună!”  
Fără îndoială că „generația așa de bună” desprinsă dintre mulții copii veniți la atletism va atrage spre sala de sport și stadion pe cei mici, ca și pe cei mai mari pentru a face mișcare pentru sănătate. Iar dacă își descoperă calități pentru atletism – sau pentru orice altă sport, cu atât mai bine!     

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?