Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO : „Am descoperit că războiul e ceva care te înfricoşează prin durere şi moarte, lacrimi şi jale, prin victime nevinovate…”


Militarii Brigăzii 8 LAROM, împreună cu locțiitorul comandantului, colonelul Muntean Vasile, i-au urat luni un călduros „La mulți ani!”, la împlinirea venerabilei vârste de 91 de ani, veteranului de război, general de brigadă în retragere  Gheorghe Rogoz. „(Luni), 24 iulie a.c., militarii Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”, în frunte cu locțiitorul comandantului, colonelul Muntean Vasile, au ținut să ureze un călduros „La mulți ani!”, bravului veteran de război, generalul de brigadă (retrg.) Gheorghe Rogoz, la împlinirea venerabilei vârste de 91 de ani. Istorie vie a ceea ce a însemnat Al Doilea Război Mondial pentru țara noastră, generalul de brigadă (retrg.) Gheorghe Rogoz s-a înrolat în armată la 17 ani luptând până în Munții Tatra: „Am descoperit că războiul e ceva care te înfricoșează prin durere și moarte, lacrimi și jale, prin victime nevinovate, exoduri masive de populație, distrugeri materiale uriașe, că este un coșmar care te urmărește peste ani și ani. Am privit cu mult curaj toate acestea, departe de țară, pe meleaguri străine, prin gloanțe și schije, prin moarte. Dorul de țară, dorul de casă și de părinți mi-a insuflat încrederea că trebuie să rezist și să mă întorc la cei dragi”. Pentru mari fapte de arme, sacrificiu și devotament a fost recompensat cu numeroase decorații de război românești, printre care medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a și 2 decorații străine, una dintre ele fiind medalia Republicii Cehoslovace „Pentru vitejie”. Veteranii de război reprezintă o părticică din toți bunicii și străbunicii fiecăruia dintre noi. Roși de boli, striviți de vârstă, încă mai găsesc energia necesară de a ne mai aminti de Èšară, de responsabilitatea individului pentru neamul său sau despre legătura omului cu pământul natal. Cinste și recunoștință eternă, veteranilor de război!”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a Brigăzii 8 LAROM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?