Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Noi reglementări privind paza pădurilor și modalitatea de a obține lemn de foc


Toate suprafețele de pădure din România rămase nepăzite, indiferent de forma de proprietate, urmează să fie preluate în pază pentru a preîntâmpina furturile de lemn, potrivit unui comunicat remis, vineri, de Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP). Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Gărzile Forestiere, împreună cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva și ocoalele silvice de regim, demarează vineri, 21 iulie, demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafețelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma de proprietate. Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care intră de la această dată în vigoare. ‘S-a dovedit că aceste suprafețe, fiind nepăzite, sunt țintele preferate ale hoților și surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic și am introdus noi prevederi importante, printre care și aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am șansa să o pun în aplicare. Și vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit’, susține ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană.
De asemenea, ministerul precizează că, tot din 21 iulie, intră în vigoare o serie de prevederi prin care se va asigura cu prioritate lemn de foc pentru populație. Este vorba despre lemnul de foc (sau lemnul de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm) rezultat din lucrări de îngrijire, tăieri de igienă sau din produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețe compacte de maximum 3 hectare, provenit din păduri proprietate publică a statului.
Articolul integral pe http://bit.ly/2uiFu3S

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?