Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

VIDEO şi GALERIE FOTO:Bărbat OMORÂT de colegul de salon, în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean; criminalul are 17 ani


Un bărbat din Ciușlea, comuna Garoafa, și-a găsit sfârșitul în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Omul nu a fost răpus de vreo boală, ci a fost omorât de un coleg de salon, care are doar 17 ani. Victima a fost lovită cu propriul baston. Fapta a fost comisă în noaptea de 19 spre 20 iulie, în jurul orei 01.00. Tânărul de 17 ani a recunoscut fapta în fața anchetatorilor. După comiterea crimei, el a vrut să fugă din spital, dar a fost oprit de gardian. În momentul în care a fost dus înapoi în salon, a fost descoperită crima. Frații suspectului spun că acesta i-a sunat înainte de crimă și era agitat. De asemenea, unul dintre ei susține că l-a sunat și după crimă, repetând în telefon „l-am omorât, l-am omorât”. 

    Un bărbat de 63 de ani, din Ciușlea, comuna Garoafa, a fost ucis de un adolescent de 17 ani, din Mărășești, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00. Cei doi erau internați în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean, fiind colegi de salon. Tânărul, care fusese internat de curând, fiind diagnosticat cu o boală transmisibilă, l-ar fi lovit pe bătrân chiar cu bastonul acestuia, apoi a încercat să părăsească unitatea sanitară, fiind împiedicat de un paznic. Când l-au readus pe tânăr în salon, personalul medical a observat că celălalt pacient era căzut lângă pat.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Spitalului Județean, Alina Cosma, tânărul a mărturisit imediat că l-a lovit pe bătrân cu bastonul. Imediat s-a sunat la 112, iar la fața locului au sosit medicii pe la ambulanță, care au constatat decesul bătrânului, și un echipaj de poliție, care l-a reținut pe agresor. „Azi-noapte (noaptea de miercuri spre joi-n.r.), în jurul orelor 12:30-01:00, după ce a fost administrat tratamentul pacienților internați, în timp ce personalul medical era ocupat cu preluarea unei urgențe, a observat pe acest tânăr de 17 ani că se certa cu gardianul pe motiv că voia să părăsească spitalul. L-au luat, l-au calmat și l-au condus înapoi în salon. Când au ajuns în salon, au văzut că celălalt pacient, care se afla internat în salon, era căzut lângă pat. Tânărul a mărturisit imediat că îl lovise pe bătrânul în vârstă de 63 de ani în cap cu bastonul acestuia. S-a sunat de urgență la 112, a venit poliția însoțită de ambulanță, așa cum prevede procedura. S-a declarat decesul bătrânului, iar tânărul a fost reținut. Cazul este cercetat de către poliție și de către parchet, iar în paralel și spitalul a demarat propria anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat de fapt. Este primul caz de acest gen din istoria Spitalului Județean Focșani. Tânărul de 17 ani era un caz social, din Mărășești. Era în spital de câteva zile bune. Până la momentul incidentului nu a existat nici un conflict între cei doi și nici un conflict între tânăr și personalul medical sau alți pacienți”, ne-a declarat Alina Cosma.

Cercetări pentru omor

    Imediat ce a fost sesizată fapta, la spital au ajuns polițiștii și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. După cercetarea la fața locului, principalul suspect a fost adus la sediul Parchetului Județean pentru a fi audiat. 
Potrivit unor surse oficiale, tânărul nu a fost foarte comunicativ cu anchetatorii.  Nu a negat că a comis fapta, dar nu a vrut să dea detalii cu privire la ce s-a întâmplat între el și victimă. De asemenea, se bănuiește că nu i-a aplicat bătrânului doar o singură lovitură, ci mai multe, cel puțin 5 potrivit unor surse, acest lucru urmând să fie stabilit cu exactitate la necropsie.
Ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe numele adolescentului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar astăzi acesta va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă sub acuzația de omor. Potrivit unor surse oficiale tânărul a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de dreptul de a nu da declarații. Cel mai probabil, în zilele următoare, adolescentul va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ la momentul comiterii faptei. „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dispus reținerea inculpatului C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin.l C.pen., urmând a fi propusă luarea măsurii arestării preventive judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vrancea. Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 19.07/20.07.2017, în jurul orei 01.10, pe fondul unui conflict spontan numitul C.A., în timp ce se afla în salonul 6 de la etajul 2, corpul B, din cadrul secției exterioare de boli infecțioase, a Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” Focșani, i-a aplicat victimei Åž. C. mai multe lovituri în zona capului cu o cârjă ortopedică și i-a provocat leziuni, care i-au cauzat moartea. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, începând cu data de 20.07.2017 ora 15.20 și până la data de 21.07.2017 ora. 15.20. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii juridice”, au transmis procurorii într-un comunicat.

Frații adolescentului spun că acesta era în depresie

    Ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au ajuns frații și tatăl principalului suspect. Frații cred că ar fi suferit o depresie după moartea mamei. „Era un băiat cuminte, la locul lui, nu era rău. A avut o durere de stomac și l-am adus la spital. Ieri (miercuri-n.r.), pentru că au zis că are un virus, a fost tata cu el la București și s-au întors seara. Doamna doctor ne-a spus că are și o depresie, probabil după ce a murit mama. El era internat la etajul 3, la salonul 1, iar când s-a întors de la București l-a băgat la etajul II, cu moșul în salon. La ora 12.00 a sunat și a spus că asistenta i-a spus că îl duce la nebuni, că e nebun. I-am spus să stea liniștit, că mergem la el, că nu e nebun și că nu îl duce nicăieri. Când am ajuns la spital, era poliția, era anchetă. Nu ne-au lăsat să ne apropiem și nici să vorbim cu el. Probabil că a fost speriat și i-au sărit mințile. Este posibil ca moșul să-l fi dezlegat, că a fost legat de pat. Cine știe ce i-a făcut moșul și l-a omorât! El m-a sunat la 10 minute după aceea și a spus «l-am omorât, l-am omorât». Eu zic pe cine ai omorât? Și el zice pe moș. I-am zis ca nu a omorât pe nimeni și să stea liniștit că mergem la el. Nu am crezut. Nu putem ști ce a fost, că era băiat cuminte, era pocăit și mergea la biserică”, ne-au spus frații adolescentului.

Trupul neînsuflețit va fi ridicat astăzi de la SML

    Trupul neînsuflețit al bărbatului de 63 de ani va fi ridicat astăzi de la SML. Duminică, bărbatul omorât de un copil va fi înmormântat. Dorina Știrbu, soția victimei, crede că băiatul ar fi vrut să-i ia soțului ei banii pe care acesta îi avea la el. 
    „Soțul meu era foarte slăbit, din ianuarie stă numai prin spital. Eu bănuiesc că i-o fi luat banii, nu știu ce să zic. El a recunoscut singur că l-a omorât. El a dat telefon rudelor și au venit acolo. Nu a spus de ce a făcut asta. După înmormântare, o să vin la Parchet, să aflu și eu detalii. Așa mi-a spus domnul procuror. L-a izbit cu capul, iar el nu putea merge, mergea în cârje. A venit cu capul de faianță, gresie, ce este acolo în salon, și a murit. Era o baltă mare de sânge, că am intrat și am văzut. Mi-a venit greu și mie. Aștept să-l scot de la morgă și să-l duc acasă. Eu așteptam să fie externat, pentru că doamna doctor Șerban și-a dat tot interesul să-l facă bine”, a spus soția bărbatului ucis.

Tot mai multe fapte comise cu violență

    În ultima vreme, atât în Focșani, cât și în județ, au fost comise mai multe fapte cu violență. Cel mai grav a fost omorul din Bahne, de pe strada Gheorghe Doja, în urma căruia trei bărbați și o femeie și-au pierdut viața. În acest caz, patru bărbați au fost arestați, acuzații fiind de omor calificat, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate. Ancheta nu s-a terminat nici acum.
    A urmat tentativa de omor de la Tâmboiești, de la începutul acestei luni. Un bărbat de 49 de ani a ajuns la spital cu tăieturi de drujbă în zona gâtului, fiind agresat de un vecin mai tânăr. Totul ar fi pornit de la faptul că victima i-a reproșat autorului că îl bârfește prin sat. Principalul suspect se află în arest.
    La scurtă vreme a avut loc încăierarea de la Clubul Texas din Focșani, în care au fost implicate două grupuri de tineri din Focșani și Zalău. După ce s-au bătut cu scaune, mese, sticle și alte obiecte găsite prin local, nouă tineri, șase din Focșani și trei din Zalău, au fost reținuți. Au stat doar 24 de ore în arest și apoi au fost puși în libertate. Ei sunt acuzați de distrugere, încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și furt. Cercetările nu s-au încheiat nici în acest caz.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?