Polițiștii au stabilit cauza care a dus la moartea copilului în vârstă de 1 an și opt luni, din Adjud, care a fost adus în comă la Spitalul județean, prezentând traumatism cranian prin târâre, dar și multiple escoriații la nivelul feței și a unui picior. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Vrancea, minorul ar fi fost accidentat de un autoturism. „La data 10 iulie a.c, ora 20.43, polițiștii din Adjud au fost sesizați de către o unitate medicală din localitate, cu privire la faptul că o femeie, de 31 ani, din localitate, s-a prezentat cu fiul său, un minor în vârstă de 1 an și 8 luni, în stare de comă. Ulterior, în jurul orei 22.32, o unitate medicală din municipiul Focșani a anunțat decesul minorului. La data de 13 iulie a.c, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, de 37 ani, din comuna Valea Seacă, județul Bacău, bănuit că la data de 10 iulie a.c, în jurul orei 20.30, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ștefan Cel Mare, din municipiul Adjud, ar fi acroșat minorul în cauză, care se afla pe marginea părții carosabile. Ulterior, bărbatul ar fi părăsit locul accidentului rutier, fără încuviințarea organelor de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului” se precizează în comunicatul transmis de IPJ Vrancea.