GALERIE FOTO : Octogenara fără speranță de pe Valea Bădiei. „Atâta mă gândesc, că dacă mor, poate să mă îngroape?“

Într-o șandrama înfiorătoare situată pe ulița îngustă ce șerpuiește spre pădurea ce mărginește comuna Broșteni, își duce zilele tanti Ioana. Tanti Ioana Pădure. Nu mai are buletin sau alte documente care să-i ateste vârsta așa că… se ia după gura lumii, cântărind-o după propria judecată. „Lumea spune că am 81 de ani dar după mine, zic că a mai trecut ceva timp de când tot se spune asta așa că, cred că am vreo 85”, ne-a zis, zgâindu-se peste gard, agățată cu amândouă mâinile de lețurile șubrede ale porții „încuiată” pe dinăuntru cu o… buturugă. „Încuiată” degeaba pentru că până și cel mai nenorocit hoț ar lua-o la sănătoasa după primul pas făcut în camera năpădită de gunoaie puturoase în care sărmana femeie locuiește cu fiul ei. Fiul ei despre care, mai pe șoptite, vecinii ar zice că ar cam bea și că s-ar purta neortodox cu cea care l-a crescut și căreia ar trebui să-i fie acum, sprijin. Citiți povestea octogenarei de pe Valea Bădiei, povestea adevărată, cumplită, a bunicii care trăiește fără niciun ban, într-o mizerie de nedescris, și care supraviețuiește doar din mâncarea primită de pomană. Citiți povestea acestei bunici și haideți să vedem care ar fi cea mai potrivită modalitate s-o ajutăm…

     „Intrați, da să știți că mi-i cam rușine, că n-am mai făcut curat de mult…”, ne spune, după ce ne cântărește din ochi să vadă dacă suntem oameni buni, sau nu. Dă la o parte buturuga ce proptește poarta optintindu-se din greu, cu toate puterile trupului ei mult prea firav. Noi suntem încă muți de uimire de ce vedem dincolo de gard! E drept că oamenii din zonă au la rândul lor case destul de modeste, dar cea a lui tanti Ioana pare pur și simplu tăvălită de cine știe ce dezastre și nenorociri! Din ceea ce a fost poate, odată, casă, fie ea și cu o singură odaie, a rămas doar scheletul. Tencuiala căzută a lăsat vederii doar lețurile, ca niște coaste dezgolite ce adună între ele trupul descărnat de cancerul vremii, al nepăsării, al neputinței… Și, ca și cum n-ar fi de ajuns, dincolo de acea odaie și dincolo de ceea ce pare a fi o magazie în care stau, adunate, tot soiul de bulendre, se cască hăul râpei tot mai măcinat de viituri, care deja a înghițit WC-ul. Casa e fix pe buza râpei așa că n-ar fi deloc de mirare dacă într-o blestemată de zi, biata octogenară va rămâne pur și simplu pe drumuri. Asta, dacă va avea bruma de noroc care s-o țină în siguranță atunci când casa costelivă se va prăbuși… Poate de aceea, nici măcar picior de câine nu s-a aciuit prin bătătura năpădită de buruieni a femeii. Poate de aceea nici măcar o mâță de pripas nu și-a făcut culcuș în zdrențele adunate claie peste grămadă între pereții magaziei…. De aceea, sau poate pentru că până și animalele au învățat că acolo, printre gunoaie, s-ar bate parte-n parte cu bătrânica pentru firimitura de hrană care să le asigure supraviețuirea. Pentru că tanti Ioana trăiește, cum s-ar spune, din nimic. Dar nimic! Nu are nici ajutor social, nici pensie, și nici vreun altfel de venit. Mănâncă doar atunci când vreo vecină milostivă îi mai aduce câte ceva de pomană. „Când primesc, mănânc. Când nu, rabd. Ce să fac…”, zice, dezvelindu-și gingiile într-un râs forțat, de suflet chinuit. Și nu are, tanti Ioana, nici măcar buletin, și acest lucru este singurul care pare să o îngrijoreze cel mai tare, de teamă că fără actul de identitate, nu i se va putea întocmi, când va fi vremea, certificatul de deces… „Am fost argată la o doamnă de la București, care avea pe aici pe la noi o casă și-i făceam treabă. Da femeia a murit, și buletinul meu a fost la ea, și după ce-a murit nu l-am mai găsit. Și nici să-mi fac altul n-am știut cum, și nici n-a avut cine merge cu mine. Atâta mă gândesc, că dacă mor, poate să mă îngroape?”, spune bătrânica.

Zice că a avut șase copii, din care unul a murit înecat în cadă

    Acolo, în singura odaie a casei, așezată pe patul ei – „pe celălalt doarme fiu-meu”, un pat așternut cu un strat de vatelină deasupra căreia se zăresc valuri de câlți acoperiți cu o pătură murdară peste care femeia a pus plapuma cu care se învelește, tanti Ioana a povestit, în cuvinte puține și simple, atât cât mai ține minte din viața ei. Zice că a avut doi bărbați, și nu se înțelege clar care-a plecat și-a lăsat-o cu doi copii – „unul al lui și altul al nostru”, și cu care a mai făcut ceilalți patru copii. Pentru că, zice bătrânica „am avut șase copii, cinci mai trăiesc și acum. Unul a murit înecat aici, în curte, în cadă. Aveam o cadă în care păstram apă, că nu prea este apă aici la noi, și a amețit și a căzut cu capul în cadă și a murit. Altul stă aici cu mine, Ionel. A lucrat în armată, a avut femeie și trei copii. Da de când s-a despărțit a venit aici. Se duce cu ziua și el îmi mai aduce de mâncare. Înainte, când eram în putere, mă duceam eu cu ziua pentru mâncare.. Acum nu mai pot… Și mai am trei fete la Focșani, pe care le-am  dat de crescut că n-am avut cum să le țin, femeie singură și fără nimic. Acum au și ele bărbați și copii da nu vor să mă vadă că zice că de ce le-am dat. Ele nu înțeleg că nu le-am dat c-am vrut, că le-am dat că n-am mai putut să le țin, n-am avut cu ce”, a explicat tanti Ioana.
    Băiatul cu care stă, ne-au explicat vecinii, este al bărbatului care-a plecat și-a lăsat-o cu copii cu tot, însă oricine ar vizita casa în care aceștia locuiesc, s-ar îngrozi de câtă „grijă” are acesta de mama lui. Dacă tanti Ioana este vizibil neputincioasă, și atât de fragilă încât ai impresia că orice fir de vânt o clatină, el este, totuși bărbat în putere. Adică suficientă putere cât să arunce toate lucrurile nefolositoare care umplu coșmelia, toate peturile, cutiile, pungile, zdrențele, resturile, cioburile, cârpele, cablurile, lemnele, borcanele, cratițele și tot noianul de obiecte ce au transformat camera într-un loc unde greu își poate cineva imagina că se poate duce o viață omenească…
    Tanti Ioana nu se poate spăla, că n-are cu ce și n-are unde. Nu are un loc unde să mănânce în liniște și curățenie, nu are o haină curată pe care s-o îmbrace și nici așternuturi care să-i asigure o odihnă reală. Soba de lut, năclăită, pare că a aruncat pe pereți tot soiul mâncărurilor gătite în vremuri ancestrale, iar funinginea a înnegrit pereții ce par că urlă după o mână de var… O groapă de gunoi, asta a devenit casa octogenarei care, chiar dacă în străfundul sufletului său conștientizează nenorocirea în care a ajuns să viețuiască, nu mai are nici voința, nici puterea de a-și face ordine în locuință. Nu-i mai pasă…

„Cel fără de păcat să arunce cel dintâi cu piatra…”

    Unii locuitori ai comunei Broșteni care cunosc situația grea a lui tanti Ioana o căinează, și chiar îi duc câte ceva de-ale gurii, pentru care sărmana nu încetează să spună bogdaproste. Au milă de ea, cu atât mai mult cu cât umblă vorba că n-ar duce-o tocmai în pacea și liniștea de care are nevoie la bătrânețe, din pricina fiului cu care locuiește… Alții se grăbesc însă să judece, să acuze, să arunce cu reproșuri cum că biata femeie și-ar merita soarta, pentru că bea cot la cot cu fiul…
    Acum, noi nu știm care-i adevărul dar chiar și așa să fie, cine suntem noi să judecăm? De ce întotdeauna pare mai ușor fie să trecem mai departe și să ne facem că nu vedem, fie să ne credem superiori și să judecăm pe cel căzut într-un anume viciu, pe cel ajuns într-un necaz, în loc să-l ajutăm… De ce?
    Tot ce putem noi să spunem este că în casa lui tanti Ioana, în timpul scurtei vizite pe care i-am făcut-o, așa cum nu am văzut nici o fărâmă de mâncare, nu am văzut nici urmă de băutură. Dar am văzut-o pe ea, o femeie de 81 de ani, neputincioasă, dezumanizată de traiul crunt pe care-l duce, fără a mai avea puterea de a mai schimba ceva… O femeie care nu are, sau nu mai are, absolut nimic. Și ar avea nevoie de orice: de alimente, de haine omenești, de lenjerii, de detergenți, de materiale de igienă, de un frigider etc., dar mai ales, are mare nevoie de o curățenie temeinică în casa ei formată dintr-o singură odaie, care și așa stă să cadă… Sau poate ar duce-o mai bine într-un cămin de bătrâni? Dar care cămin ar primi-o, în condițiile în care tanti Ioana Pădure nu are nici bani și nici buletin?
    Întrebări la care vă rugăm să ne ajutați să găsim împreună un răspuns… Să găsim împreună o soluție pentru ca tanti Ioana Pădure de pe Valea Bădiei din comuna Broșteni să-și petreacă apusul vieții, atâta cât mai e, în siguranță, în curățenie și liniște… Așa cum merită orice om.