Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

RECORD ABSOLUT! 21 de medii de 10 în Vrancea la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a


21 de absolvenți de clasa a VIII-a au demonstrat că un examen poate fi trecut cu media zece, iar în cazul unora dintre ei, fără nici o oră de meditație în particular. Examenul de evaluare națională din acest an a fost susținut de 2.510 elevi din Vrancea, dintre aceștia 1.754 au avut media peste 5, adică un procent de 66,99%, iar 756 au fost cu media sub nota 5, adică 28,87%, iar 108 elevi au absentat (4,12%). 21 dintre elevi au obținut media maximă. Dintre aceștia, 11 au fost elevi ai Școlii Ștefan cel Mare din Focșani, 5 ai Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza, doi ai Școlii Anghel Saligny și câte un elev de la școala din Gugești, Școala Duiliu Zamfirescu și Școala Ion Bazgan.
De departe, campionii notelor de zece sunt absolvenții de la Școala Ștefan cel Mare din Focșani Aici, 11 absolvenți au avut teze perfecte, notate de comisiile de corectură cu punctaje maxime, la ambele discipline. „Examenul nu a fost foarte greu, dar nici foarte ușor. Au fost și elemente de dificultate, mai ales la matematică, dar puteau fi făcute. M-a ajutat mult faptul că eu am învățat în toți anii. M-am pregătit mereu singură, nu am făcut nici o oră de meditație în particular”, spune Cosmina Buruiană, care a terminat ciclul gimnazial cu media 10, la Scoala Ștefan cel Mare. Deși nu este greu să își calculeze media de admitere, Cosmina are emoții pentru admiterea la liceu. Ea își dorește să studieze matematică- informatică la Colegiul Național Unirea, iar la facultate ar vrea să se îndrepte spre domeniul IT.
„Mă simt onorată pentru că sunt directorul acestei școli. Mă simt onorată pentru rezultatele pe care le obținem zi de zi, dar acum sunt complet emoționată pentru aceste rezultate. Îi felicit pe copii și pe profesorii de română și de matematică. Îi felicit în special pe Elena Aluculesei, Mirela Dumitru, Dobrița Tănase, Maria Ariton, Mihaela Diaconu, Rodica Dragomir, Adriana Lescaie, Florin Slujitoru, pentru că ei au predat română și matematică la clasele de a VIII-a. Le doresc copiilor să intre acolo unde își doresc și să ducă mai departe bunul renume al școlii. Vedeți că nu întotdeauna se vorbește de bine despre profesori, dar acum se văd rezultatele și eu sunt foarte mândră și de copii, și de colegii mei. Noi am avut 9 medii de zece în cei 4 ani și acum, din cei 9, au rămas cinci cu 10 pe linie. În total avem 11 medii de zece (la evaluare-n.r.). Felicitări tuturor, elevilor, profesorilor și părinților, pentru că sunt rezultatele unei munci de echipă”, ne-a spus, vizibil emoționată, Maria Pătrașcu, directoarea Școlii Ștefan cel Mare. 
Și cadrele didactice care au predat la clasele a VIII-a au fost bucuroase că un număr așa mare de copii au reușit să predea lucrări de nota zece. „Aici se muncește, nu glumă. Este o muncă de echipă și este munca unei echipe profesioniste”, ne-a declarat Elena Aluculesei, profesoară de română la Școala Ștefan cel Mare. „Nu mai pot de bucurie! Avem copii foarte buni și acum chiar se vede”, ne-a spus și profesorul de matematică Florin Slujitoru.

Singura medie de 10 din mediul rural, la Gugești
 
O surpriză deosebită au făcut și elevii de la Școala Gugești. Acolo, șeful de promoție a întărit media zece din timpul anilor de generală cu o medie de 10 la examenul de evaluare națională. Andrei-Sebastian Lefter este, de altfel, singurul elev din mediul rural care a obținut media zece la evaluare. „Eu și colega mea de limba română aveam așteptări de nota zece de la Andrei, dar acum că nota este și în catalog, bucuria este imensă. Andrei este un copil deosebit, care a muncit mult în toți cei patru ani de gimnaziu. El a terminat clasele V-VIII cu media zece. Și așa cum spunem noi, în pedagogie, a fost predicția care s-a îndeplinit. Avem rezultate foarte bune în ultimii ani și ne-am făcut așa o țintă, să ne luăm la întrecere cu elevii din școlile de la oraș. Avem o școală dotată, elevi buni și cadre didactice dedicate, așa că avem toate motivele să avem și rezultate”, ne-a spus profesorul Rică Zaharia, directorul școlii din Gugești.
Profesorul Zaharia, alături de profesoara de limba și literatura română Violeta Grecu, au predat la clasa lui Andrei. „A fost multă emoție, multă presiune tot anul, dar am reușit să trec cu bine peste toate aceste emoții. Subiectele de la examen au fost relativ ușoare, mai puțin la matematică, unde au avut un grad mai mare de dificultate”, ne-a spus Andrei-Sebastian Lefter. Andrei vrea să meargă la Colegiul Național Unirea, la o clasă de matematică-informatică, iar după terminarea liceului vrea să se îndrepte spre Universitatea Politehnică.
Tot la capitolul surprize intră și Colegiul Național Unirea, care în acest an nu are nici un elev cu media zece la examenul de evaluare națională.

Elevi de media 10

Elevii care au luat 10 atât la limba românsă cât și la matematică la examenul de evaluare națională sunt: Antonescu Daria, Bostănaru Elena-Raluca, Mircea Andra, Preda Ana-Maria, Zdrăhuș Ștefan-Alexandru de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, Buruiană Cosmina-Bianca, Călugăru Mihnea-Alexandru, Ciornei Alexandru-Ștefan, Drăgan Tudor-Mihai, Fiștoc Rareș-Constantin, Lefter David, Simulescu Vlad, Toader Miruna-Daniela, Udrea Ana-Maria, Vaipan Ioana Teodora, Zanfir Răzvan-George, toți de la Școala Ștefan cel Mare Focșani, Frunză Mihaela-Margareta Școala Duiliu Zamfirescu, Lefter Andrei-Sebastian de la Școala Alexandru Vlahuță Gugești, 
Postăvaru Daniel-Ionuț de la Școala Ion Basgan Focșani, Vasile Sara și Simerea Brîndușa-Andreea de la Școala Anghel Saligny Focșani.

Elevii află pe 13 iulie la ce liceu au fost admiși

 
Contestațiile au putut fi depuse până aseară la ora 20:00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 30 iunie. Emoțiile admiterii la liceu se vor termina abia pe 13 iulie, când se vor afișa rezultatele admiterii computerizate.
Prima etapă de admitere se desfășoară până pe 21 iulie.
A doua etapă de admitere la liceu se desfășoară în perioada 24 iulie – 8 septembrie. Trebuie precizat faptul că indiferent de notele pe care le-au obținut elevii la evaluarea națională, chiar și sub media cinci, ei vor fi admiși la un liceu deoarece în țara noastră învățământul de stat obligatoriu este de 10 clase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?