Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Consiliul Județean demarează procedurile de precontractare la proiectele de modernizare a unor drumuri județene


Consiliul Județean Vrancea va demara procedurile de precontractare la proiectele depuse spre finanțare și care vizează reabilitarea și modernizarea a 5 drumuri județene. Este vorba de reabilitarea unor drumuri județene care au o lungime totală de 120,7 kilometri și care traversează localitățile Sihlea, Tâmboiești, Bordești, Golești, Vârteșcoiu, Odobești, Gugești, Gura Caliței, Dumitrești, Gologanu, Slobozia Ciorăști, Cotești, Dumbrăveni, Popești, Urechești. Proiectele respective vizează reabilitarea unor drumuri pe care nu au mai fost executate lucrări consistente de peste 35 de ani, iar o parte din aceste drumuri nu au fost asfaltate niciodată. Valoarea totală estimată a celor 5 drumuri este de peste 468 milioane de lei, echivalentul a 104 milioane de euro. De reținut că până în acest moment au fost aprobate patru din cele cinci proiecte depuse spre finanțare.

    Consiliul Județean Vrancea va demara procedurile de precontractare la proiectele depuse spre finanțare și care vizează reabilitarea și modernizarea a 5 drumuri județene. ,,Organismul Intermediar POR A.D.R. SE Brăila ne-a transmis solicitările privind demararea etapei precontractuale pentru toate aceste proiecte, cu respectarea cerințelor Ghidului general și specific pentru prioritatea de investiții nr. POR 2016/6/6.1/2, etapă în care Unitatea administrativ-teritorială județul Vrancea trebuie să îndeplinească, cumulativ, anumite condiții printre care și reaprobarea proiectului în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție, corectarea bugetului în mod corespunzător, în conformitate cu modificările Codului fiscal din perspectiva cotei T.V.A de 19% și reaprobarea  acordului de parteneriat, precum și a cheltuielilor legate de proiect. Având în vedere măsurile de urgentare a procesului de contractare a cererilor de finanțare depuse în cadrul POR 2014 – 2020, toate documentele necesare în etapa precontractuală trebuie încărcate în aplicația MySmis, până în data de 29 iunie 2017, termen care permite transmiterea către Autoritatea de Management a POR a documentațiilor de contractate până în data de 15 iulie 2017″, a declarat directorul Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Romeo Iordache. Până în acest moment au fost aprobate patru din cele cinci proiecte depuse spre finanțare.
    Este vorba de drumurile:
     „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Limită județ Buzău – Voetin – Sihlea – Obrejița – Tâmboiești- Bordești cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T”;
    „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Focșani – Golești – Vârteșcoiu – Odobești cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T”;
    „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gologanu – Slobozia Ciorăști – Cotești cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T”;
    „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Dumbrăveni – Gugești – Popești – Urechești – Budești – Cotești – Blidari – Bontești – Dălhăuți -Faraoanele- Rîmniceanca-Beciu-Odobești cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T”.
    Se află în faza de evaluare și au fost solicitate clarificări la proiectul ,,Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gugești – Dragosloveni – Gura Caliței – Dealu Lung- Tinoasa – Poenița – Dumitrești, cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T” – cod SMIS 108713 (DJ 204P).
    În ceea ce privește obiectivul de investiții „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Limită județ Buzău-Voetin-Sihlea-Obrejița- Tâmboiești-Bordești cu conectivitate directa la rețeaua TEN -T”, drumul are o lungime de 22,517 km, platforma drumului va avea 8 m, din care partea carosabilă 6 metri, iar fiecare acostament câte un metru. Pe acest drum vor fi reabilitate două poduri. Valoarea totală a investiției este de 56.885.921 lei, iar durata de execuție este de  42 luni (9 luni proiectare, 30 execuție și 3 luni audit și raportul final). Investiția va fi reeșalonată pe trei ani astfel: an I-2 846 285.00 lei; an II-27 019 818.00 lei; an III-27 019 818.00 lei.
    La obiectivul de investiții „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Gologanu- Slobozia Ciorăști- Cotești cu conectivitate directa la rețeaua TEN-T”, drumul are o lungime de 16,970 kilometri. Platforma drumului va avea 8 m, din care partea carosabilă 6 metri, iar fiecare acostament  câte un metru. Pe acest drum va fi reabilitat un pod. Valoarea totală a investiției este de 26.972.867 lei, iar durata de execuție este de  42 luni (9 luni proiectare. 30 execuție și 3 luni audit și raportul final). Investiția va fi reeșalonată pe trei ani astfel: an I-1.717.958,00 lei; an II-12.627.454,50 lei; an III-12.627.454,50 lei.

Aproape 110 milioane de lei costă reabilitarea unui singur drum

    La obiectivul de investiții „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Dumbraveni- Gugesti-Popești-Urechesti-Budesti-Cotesti-Blidari-Bontesti- Dălhăuți-Faraoanele-Rimniceanca-Beciu-Odobești cu conectivitate directă la rețeaua TEN -T”, drumul are o lungime de 29,476 km, platforma drumului va avea 8 sau 10 metri. Pe acest drum vor fi reabilitate șapte poduri. Valoarea totală a investiției este de 109.439.521 lei, iar durata de execuție este de 36 luni. Investiția va fi reeșalonată pe trei ani astfel: an I- 24.731.966,00 lei; an II- 37.385.266,00 lei; an III-47.322.289,00 lei.
    La obiectivul de investiții „Modernizarea  infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile: Focșani-Golești-Vârteșcoiu-Odobești cu conectivitate directa la rețeaua TEN -T”, drumul are o lungime de 15,187 km, platforma drumului va avea 10-11 metri. Pe acest drum vor fi reabilitate două poduri. Valoarea totală a investiției este de 47.189.855 lei, iar durata de execuție este de 36 luni. Investiția va fi reeșalonată pe trei ani astfel: an I- 11.450.444,00 lei; an II- 15.744.923,00 lei; an III-19.994.488,00 lei.

Investițiile, salutate de primarii localităților vizate de proiecte

    Reabilitarea drumurilor a fost salutată de primarii localităților Sihlea, Tâmboiești, Bordești, Golești, Vârteșcoiu, Odobești, Gugești, Gura Caliței, Dumitrești, Gologanu, Slobozia Ciorăști, Cotești, Dumbrăveni, Popești, Urechești. Aceștia au susținut că reabilitarea drumurilor va duce la dezvoltarea socială și economică a localităților respective. „Este foarte bine că s-a așteptat cu acest drum deoarece investiția este foarte mare și nu se putea face fără fonduri europene. Accesând fonduri europene avem garanția că vom avea acest drum  Golești -Vârteșcoiu-Odobești reabilitat și complet modernizat. Este meritul administrației județene și al președintelui Marian Oprișan”, a precizat primarul comunei Cîrligele, Ștefan Moscu.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?