Încă de la primele ore ale dimineții, vrâncenii s-au prezentat la secțiile de votare pentru a-și alege viitorul președinte al țării. Bunici, părinți și copii au îndurat frigul de afară pentru a ieși la vot și în turul II.,,Am votat pentru copilul meu, pentru România mea și pentru românii de pretutindeni. Dragii mei, oriunde ați fi, dacă vorbiți românește, înseamnă că aparțineți acestui popor și trebuie să vă întoarceți acasă”, a spus Mioara P, mamă a două fetițe pe care le-a adus la vot.
Vot responsabil
Prima secție de vot la care am mers duminică dimineață a fost cea de la Grădinița nr. 7 acolo unde, la ora 9:52 se înregistra un total de 226 de voturi. Totul a decurs normal, fără incidente. ,,Am votat pentru mai bine. Eu zic că este important să ieșim la vot”, a spus Laura, care a venit la secția de votare cu băiețelul său. ,,Am votat pentru că este datoria mea de cetățean responsabil să vin să-mi exercit dreptul!”, a declarat domnul Drăgan, tânăr pensionar, așa cum se recomandă. În drum spre celelalte secții de votare din Focșani, aproape toți oamenii care-mi ieșeau în cale erau preocupați de vot, forma de salut s-a transformat din ,,Bună!”, în ,,Ai fost la vot?”.
,,Nu votez pentru că n-am cu cine!”
Din păcate, nu toată lumea conștientizează importanța votului, așa se face că, la un mic sondaj realizat pe străzile Municipiului Focșani, 1 din 5 cetățeni a spus că nu a votat pentru că…,,Nu am cu cine! De câțiva ani nu mai votez! Mi-am pierdut încrederea! Am fost vreo câțiva ani plecat în străinătate și m-am lămurit…”, spune dezamăgit George Dumitru. ,,E o zi ca oricare altă, domnișoară! Nu votez pentru că nu mă bagă nimeni în seamă, tot ce vor ei iese. Așa să scrieți acolo, să vadă toată lumea”, a spus doamna Maria T. ,,Nu am votat și nici nu o să votez pentru că nu am cu cine. Nu mai am încredere. Am și eu o vârstă, întâmpin probleme cam peste tot, sunt și puțin bolnavă, este greu…”, a spus Rodica, o doamnă pe care am întâlnit-o în drum spre secția de votare de la Teatrul Municipal ,,Mr. Gr. Pastia”. La ora 11:33, la Teatru s-au prezentat aproximativ 280 de vrânceni.
,,Vă rog să ieșiți la vot!”
Una caldă, altă rece… este o vorbă din popor care pare să se plieze perfect pe situația de duminică. După cum vă spuneam, am întâlnit și oameni care nu au vrut să voteze. De cealaltă parte a baricadei, se află oamenii care vor să schimbe ceva în țară, și care știu că pot face acest lucru prin vot. ,,Am votat, cum să nu votez!? Am votat pentru o lume mai bună și vă rog pe toți să ieșiți la vot. Vă rog!”, a spus doamna Lenuța, o bătrânică simpatică pe care am întâlnit-o în apropierea unei biserici din centrul orașului. Puțin după ora 11:30, la secția de votare de la Școala ,,Ștefan cel Mare” din Focșani, aproximativ 400 de cetățeni și-au ales președintele.
Nihil sine Deo!
Un vechi proverb latin spune: Nihil sine Deo!, adică Nimic fără Dumnezeu! Majoritatea bătrânilor care au ieșit la vot l-au invocat pe Dumnezeu și au spus că trebuie să avem credință în El. La ieșirea din secția de votare de la Colegiul Național ,,Unirea”, o bătrânică s-a închinat și a rostit doar atât: ,,Așa să le ajute Dumnezeu!” S-a stat la coadă la secția de votare de la ,,Unirea”, iar la ora 12:00, a reieșit un total de 232 de cetățeni care au votat. Începând cu ora 7:30, de la secția de votare nr.30 au plecat reprezentanții comisiei de votare cu urna mobilă, prima oprire fiind la Arest, acolo unde au fost 9 solicitări, au mers apoi la Spitalul Militar din Focșani, acolo unde 34 din cei 38 de pacienți înscriși pe liste au votat, ceilalți 4 neavând buletinele la ei. O singură persoană de pe strada Cezar Bolliac a solicitat urna mobilă la domiciliu, fiind vorba de un cetățean fără picior.
Tinerii la vot!
Sala de sport a Colegiului Economic ,,Mihail Kogălniceanu” din Focșani era plină de oameni. Majoritatea era alcătuită însă din tineri, care fie au votat pentru prima dată, fie au mai votat și continuă să o facă. ,,Contează să ieșim la vot pentru că și așa avem puține drepturi și trebuie să profităm de ele!”, a spus Cristian. Aproximativ 600 de vrânceni se prezentaseră la secțiile de votare de la Colegiul Economic, iar numărul lor era în creștere. ,,S-a terminat cu biserica și acum s-au mai aglomerat secțiile. În rest, liniște și pace”, îi șoptea o bătrânică prietenei cu care venise la vot.
Urna mobilă la Spitalul Județean
Votul fiecărui cetățean este important, așa că și în turul II, au fost solicitări pentru urna mobilă din partea pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” Focșani. Începând cu etajul 5 și până la parter, s-au înregistrat 204 de solicitări pentru urna mobilă. Pe patul de spital, pacienții au ascultat indicațiile celor doi domni însărcinați cu buletinele de vot și au dorit să-și exprime și ei părerea vis a vis de importanța votului. ,,Poate de aici încolo va fi mai bine. Sperăm! Este prima oră când votez în spital. Indiferent de culoarea politică, să vină oamenii la vot pentru că este dreptul nostru constituțional. Eu așa i-am sfătuit pe toți pentru că am și eu o sarcină în comună acolo, sunt consilier local și i-am sfătuit pe toți să iasă la vot indiferent ce votează, important este să votăm”, a spus Costică Miron.
,,Este prima oară când votez în spital. Am vrut să votez ca să fiu în rând cu toată populația. Este important să voteze fiecare, asta este aprecierea unui român. Am votat cu gândul să fie mai bine, să trăim și noi mai ușor, să ne facă șosea… Avem un spital deosebit de frumos și curat… Am votat ca să trăim mai bine”, a declarat Ioana Negrea, o bătrânică aflată pe patul de spital la cei 79 de ani ai săi. ,,Am votat ca să fie mai bine pentru tineret, pentru că noi suntem bătrâni, ne ducem… dar să fie bine pentru tineret, pentru copii, pentru toți să fie bine, să fie fericiți. Am votat cu gândul la nepoți și la copii. Dumnezeu să le ajute, să facă ceva pentru România și să-i ajute pe tineri și pe toți. Am mai votat la urna mobilă acasă pentru că nu mă puteam duce la vot, doar până la poartă și înapoi, nu mă ajută picioarele. Este important să voteze toată lumea, dacă au dreptul, trebuie să voteze pentru binele lor”, a spus doamna Rotaru, o bunică micuță și firavă care-și duce traiul mai mult prin spitale din cauza problemelor de sănătate.
După ora 11:00, majoritatea secțiilor de votare din oraș s-au aglomerat. La Școala ,,Anghel Saligny”, aproximativ 610 oameni și-au ales președintele. La Liceul Tehnologic ,,G.G. Longinescu”, nu s-au înregistrat incidente și niciunul dintre cei 510 votanți nu au întâmpinat dificultăți în exercitarea dreptului lor constituțional. Desigur, votul a continuat în toate secțiile, numărul total al vrâncenilor care au votat depășind aseară, la ora 20.30, 147 de mii de oameni (47,23%).