Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Concurs de interpretare pentru pian, chitară și formații instrumentale la Ateneul Popular


Concursul Interjudețean de Interpretare Instrumentală „Noelia Prisecaru”, ediția a IX-a, se va desfășura în perioada 8-10 iunie, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani. Potrivit organizatorilor, la această competiție pot participa copii care studiază muzica în unități de învățământ, dar și cei care studiază la școli populare de artă, la palate ale copiilor, cluburi, cercuri sau chiar în particular. Concursul are trei secțiuni: formații instrumentale, pian și chitară, fiind inițiat și organizat de profesorii Liceului de Artă Gh. Tattarescu din Focșani, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea și cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Focșani.
Potrivit organizatorilor, la secțiunea formații s-au înscris 52 de formații, respectiv 105 participanți, din județele Vrancea, Galați, Brăila, Buzău și din București. La secțiunea chitară sunt 49 de participanți din județele Vrancea, Brăila, Buzău, Iași și Vaslui, iar la pian sunt 112 participanți din Vrancea, Bacău, Brăila, Buzău, Galați, Iași, Suceava, Vaslui și municipiul București.
Potrivit regulamentului, secțiunea formații a concursului se va derula pe 8 iunie, formațiile fiind alcătuite din 2 până la 10 instrumentiști, iar dacă este vorba de orchestră, poate avea până la 15 membri. „Repertoriul va cuprinde: – clasele 0-IV – 2 (două) lucrări din literatura universală sau românească; durata maximă 5 minute; – clasele V-VIII – 1-2 (una sau două) lucrări din literatura universală sau românească; durata maximă 8 minute; – clasele IX-XII – 1-2 (una sau două) lucrări din literatura universală sau românească; durata maximă 10 minute. Nu se admit lucrări folclorice sau de divertisment! Se admit transcripții și/ sau piese acompaniate. Juriul, format din cadre didactice de specialitate, va acorda premii și mențiuni materializate prin diplome, separat pentru licee de arte și pentru alte forme de învățământ (…) IMPORTANT! Formațiile de 2 persoane vor fi alcătuite din elevi între care nu există diferență mai mare de 3 ani de studiu. În cazul formațiilor alcătuite din 3 sau mai mulți elevi, este preferabil (dar nu obligatoriu) ca aceștia să aparțină aceluiași ciclu de învățământ (primar, gimnazial sau liceal). Se va face media claselor concurenților”, se arată în regulament.

Secțiunea de interpretare instrumentală, respectiv pian și chitară clasică, se va desfășura în zilele de 9 și 10 iunie. Concursul se va desfășura pe următoarele secțiuni: licee de artă și școli generale de muzică; școli populare de artă și învățământ privat; pian complementar studiat în licee de artă și școli generale de muzică. „Elevii vor avea asupra lor carnetul de elev vizat la zi (va fi cerut de organizatori dacă există dubii asupra vârstei elevului). Juriul, alcătuit din cadre didactice de specialitate, va acorda premii și mențiuni materializate prin diplomă pentru fiecare clasă în parte”, se arată în regulamentul acestei secțiuni.
Regulamentele la secțiunea formații AICI și la secțiunea de interpretare instrumentală AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?