Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

VIDEO : Consiliul Județean va reabilita și moderniza stadioanele „Milcovul“ și „Tineretului“ din Focșani


Președintele Marian Oprișan a anunțat, miercuri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea că instituția pe care o conduce a promovat spre finanțare două proiecte de investiții care vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea celor două stadioane din municipiul Focșani. Este vorba de reabilitarea și modernizarea Stadionului Tineretului, situat pe strada Cuza Vodă, și reabilitarea Stadionului „Milcov”, situat în Focșani, Aleea Stadionului, nr.2. Cele două stadioane vor fi modernizate prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI). În acest sens au fost promovate câteva proiecte de hotărâre care au vizat predarea către CNI a celor două amplasamente, respectiv Stadionul Tineretului și Stadionul Milcovul, dar și aprobarea indicatorilor tehnico economici. Practic, deciziile plenului Consiliului Județean de ieri deschid calea spre modernizare a celor două stadioane. 
    Inițial, pe ordinea de zi a ședinței de ieri se aflau două proiecte prin care vizau transmiterea prin protocol de predare primire a celor două stadioane în vederea efectuării unor lucrări de către Primăria Focșani, dar aceste proiecte de hotărâre au fost scoase de pe ordinea de zi. „Vrem să reabilităm și să aducem la standarde europene cele două stadioane din municipiul Focșani, respectiv stadionul Milcovul-Sud și Tineretului. Cred că a venit momentul ca municipiul Focșani cu sprijinul direct al Consiliului Județean și prin intermediul Companiei Naționale de Investiții să promoveze și să realizeze aceste două investiții”, a precizat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Acesta a spus că în această etapă nu se cunosc detalii privind capacitatea și funcționalitatea acestora, deoarece nu a fost realizat încă proiectul tehnic. „În acest moment nu avem date privind capacitatea celor două stadioane și funcționalitățile acestora. Imediat după ce CNI va realiza aceste proiecte și vom avea aceste proiecte tehnice, vom ști care va fi capacitatea fiecăruia. Capacitatea stadionului este dată și de numărul de locuitori pe care îl are municipiul Focșani, pe care îl are județul Vrancea, practic cei care vor beneficia de aceste două stadioane”, a precizat președintele Marian Oprișan.

    Deși au votat aceste proiecte de hotărâre, liberalii din Consiliul Județean au vrut să puncteze că în Piatra Neamț, fostul primar Gheorghe Ștefan a construit un stadion care poate găzdui chiar meciuri ale naționalei României de fotbal. În replică, Marian Oprișan le-a reamintit că acesta era membru al PDL, poziție din care a beneficiat de finanțare de la Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea, aceeași persoană care a tăiat finanțarea la domeniul schiabil din Vrancea. „Doamna Elena Udrea a aprobat stadionul de la Piatra Neamț, a aprobat telegondola de la Vulcan cu care nu merge nimeni, în schimb nu a aprobat pârtia de schi din județul Vrancea, din zona Lepșa-Soveja. Ba mai mult, reprezentanții de dreapta din guvernele României au blocat proiectul pârtiei de schi din Vrancea de două ori; o dată doamna Elena Udrea și o dată doamna Anca Boagiu care nu a organizat în termen licitația internațională pentru cei 16 milioane de euro cât costa domeniul schiabil din județul Vrancea. Aceasta e realitatea”, a precizat Marian Oprișan.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?