Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO : Conducerea Crucii Roșii Vrancea, la Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România


O delegație a Filialei de Cruce Roșie Vrancea, formata din președintele acesteia, Laura Breană, directorul Rodica Davidean și reprezentantul departamentului de tineret, Alina Gârleanu, a participat la Adunarea Generală a Crucii Roșii Române (SNCRR) și lucrările acesteia, în perioada 26-27 mai 2017, la București.
    În prima zi a evenimentului a avut loc ședința Comitetului de Direcție, întâlnirea reprezentanților tineretului și o cină festivă.
    Deschiderea lucrărilor Adunării Generale de a doua zi a fost făcută de Alteța Sa Regală, principesa moștenitoare Margareta, președintele SNCRR, în prezența directorului general al organizației, Ioan Silviu Lefter, a celorlalți membri din Comitetul de conducere și a reprezentanților Filialelor de Cruce Roșie din întreaga țară. Pe ordinea de zi s-au aflat analiza și aprobarea raportului de activitate al SNCRR pe anul 2016, a raportului Comitetului de Direcție, analiza și aprobarea execuției bugetare și a bilanțului contabil al sediului central pe anul trecut. De asemenea, a avut loc aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SNCRR pe anul 2017 și au avut loc alegeri pentru funcțiile eligibile din cadrul Comitetului de Direcție.
    În cadrul prezentării Raportului pe anul trecut, directorul general al SNCRR a arătat că principalele obiective propuse și realizate de Crucea Roșie Română au fost: dezvoltarea de programe sociale și servicii de asistență pentru cele mai vulnerabile grupuri ale comunităților, reducerea vulnerabilității la dezastre prin organizarea unor tabere de instruire și întărirea capacității organizaționale a fililalelor. De asemenea, alte obiective atinse au constat în crearea de spații incluzive pentru tinerii emigranți și identificarea de modalități pentru transmiterea informaților privind sănătatea, către tineri.
    În urma prezentării tuturor materialelor s-a remarcat faptul că Filiala vrânceană de Cruce Roșie Vrancea și-a păstrat locul fruntaș, fiind filiala cu cu cele mai multe proiectele derulate și implementate în folosul celor mai vulnerabile categorii de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?