Încă din primii ani ai secolului al XVI – lea, mediul cultural – artistic al Å¢ării Românești a preluat unele invenții din marile centre culturale europene, cea mai importantă fiind tiparul, care avea să schimbe, pe termen lung, starea culturală a întregii societăți. Primele cărți liturgice ortodoxe au fost tipărite la sfârșitul secolului al XV – lea la Cracovia, capitala de atunci a Poloniei și la Cetinje, in Muntenegru, în limba slavonă. Tipografia de la Cetinje a fost adusă in Muntenegru de la Veneția – unul din cele mai mari centre de producție a cărții din Europa – de către un principe ortodox, Gheorghe Cernoievici, care i-a dat-o in grijă unui călugăr cărturar, Macarie. Fiind însă Muntenegrul ocupat de oștile otomane, ieromonahul Macarie a venit în Å¢ara Românească, unde domnea Radu Vodă cel Mare (1495-1508). Astfel, domnitorul Radu cel Mare a introdus tiparul în Å¢ara Românească, primele cărți apărând de sub teascurile tiparniței instalate la Mănăstirea Dealu. Aici s-au tipărit, sub îngrijirea ieromonahului Macarie, trei cărți bisericești în limba slavonă: un Liturghier în 1508, un Octoih în 1510 și un Evanghelier în 1512. Întreruptă pentru o perioadă de timp, activitatea tipografică de la Mănăstirea Dealu a fost reluată începând cu anii 1544 – 1545, de către meșterul tipograf Dimitri Liubavici, un sârb în exil. Acesta învățase meșteșugul tiparului la Veneția și, întorcându-se în Serbia, dorea să pună acest meșteșug în slujba ortodoxiei. Însă împrejurările vitrege din Serbia cotropită de otomani l-au făcut și pe el să treacă la nord de Dunăre, luând cu sine mult prețuita tipografie venețiană.
Astfel s-au tipărit în continuare cărți deosebit de folositoare pentru viața Bisericii. În perioada anilor 1545-1547 sunt tipărite un ,,Molitvelnic slavon”, incert ca dată și loc, alt ,,Molitvelnic slavon” în anul 1545, cu indicația precisă a locului de tipărire ,,În cetatea de scaun Târgoviște ” și un ,,Apostol”, a cărui imprimare s-a realizat la 18 martie 1547 ,,în capitala Târgoviște”. În continuare, evidențiem activitatea de tipograf a diaconului Coresi care a jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii române în Biserica noastră. Format la Târgoviște, unde a învățat arta tipografică de la Dimitrie Liubavici, cum afirmă el însuși în epilogul ,,Evanghelierului românesc” tipărit la Brașov în anii 1561-1562, dovedim și faptul că reședința domnească de la Târgoviște era la acea vreme și un puternic centru cultural și în mod special tipografic, fiind o rampă de lansare a primelor cărți atât pentru Å¢ara Românească dar și pentru Moldova. ,,Triodul – Penticostar slavonesc” din 1558 este singura carte tipărită de Coresi la Târgoviște așa cum se afirmă în epilogul ei: ,, în cetatea de scaun Târgoviște” considerată ca o importantă realizare a artei tipografice. Cuprinde numeroase frontispicii florale, viniete, ornamente liniare, precum și unsprezece xilogravuri reprezentând scene din ciclul Christologic. Pe la 1603, un cleric pe nume Matei, originar din Pogoniana Epirului, primea de la Radu Åžerban, domnul Å¢ării Românești (1602-1611), egumenia Mănăstirii Dealu. Apoi, în 1605, datorită aceluiaș domn, acesta dobândea din partea Patriarhiei din Constantinopol titlul onorific de mitropolit al Mirelor Lychiei.
Sub domnia lui Alexandru Iliaș (1616-1618) acesta a redactat în grecește o ,,Istorie a Å¢ării Românești” între anii 1602-1618, cronică tradusă ulterior și în românește, ea fiind inclusă în ,,Letopisețul Å¢ării Românești” din vremea lui Matei Basarab. În jurul anului 1620, din inițiativa episcopului Teofil al Râmnicului s-a scris o traducere a ,,Cronografului slavonesc ‘ de către călugărul oltean Mihail Moxa (Moxalie), prima încercare de istorie universală în limba română. Odată cu apariția și răspândirea tiparului în Å¢ara Românească, viața culturală avea să cunoască un avânt deosebit. Treptat, manuscrisele grele de dimensiuni mari, ferecate și bogat ornamentate la exterior au fost înlocuite de cărți mai accesibile, mai ușor de manevrat și mai ușor de purtat. Totodată ele au devenit accesibile unui număr mai mare de persoane, ca limba română în care acestea erau scrise, reprezentau un mijloc facil de comunicare interumană. Folosirea limbii române ca limbă de cultură scrisă a dus la apariția unei limbi literare, a unei limbi comune, unitare pe întreg spațiul românesc. Tiparul în Å¢ara Românească a contribuit la păstrarea identității naționale și la dezvoltarea limbii române ca limbă literară pe întreg teritoriul românesc.
PREOT VLASE GHEORGHE
PAROHIA GOLEȘTI II
