Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Voluntarii de la Școala Gimnazială Mareșal Averescu Adjud vă invită să reciclaţi


Școala Gimnazială „Mareșal Alexandru Averescu” Adjud, reprezentată de voluntari ai Patrulei de Reciclare, a colectat selectiv deșeuri de echipamente electrice și electronice. Acestea au fost predate reprezentantului RoRec Vrancea. Patrula de Reciclare este un program național de mediu desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Acestor voluntari li s-au alăturat colegii și cadrele didactice din școală, familiile, dar și prietenii.
„Èšintim către o comunitate care conștientizează problema deșeurilor și  care participă activ la colectarea și reciclarea corectă a DEEE-urilor. Prin reciclare lăsăm pământul să respire. Pentru că în loc să consumăm din resursele încă disponibile, consumăm din sursele reciclate. Prin reciclare sunt recuperate substanțe care odată ajunse în mediul înconjurător afectează sănătatea umană, flora, fauna, stratul de ozon și încălzirea globală. Ne dorim să trăim într-o țară curată, înconjurată de natură frumoasă. Respectăm astfel natura, demonstrăm că facem parte dintr-o societate care respectă mediul înconjurător. Oricine se poate alătura, susținând Patrula de Reciclare, devenind suporter. Ne dorim ca fiecare locuitor al municipiului Adjud să trimită la reciclare un deșeu electric vechi sau stricat, în beneficiul Patrulei de Reciclare. Avem nevoie de Suporteri! Tot efortul nostru poate fi răsplătit printr-un premiu național. Electrocasnicile mari sunt colectate direct de la domiciliu sau sediul firmelor. Se poate face comanda telefonic la TelVerde 0800444800 sau online pe site-ul www.patruladereciclare.ro/colecteaza- deee-cu-noi. Deșeurile: electronice mici, becuri arse și baterii uzate pot fi aduse la sediul Școlii Gimnaziale «Mareșal Al. Averescu» Adjud, până la data de 10 mai 2017. Reciclarea este singurul mod legal, civilizat și responsabil de a renunța la ele. Conțin substanțe toxice care pot fi eliminate doar prin tratarea conform standardelor de mediu. De aceea trebuie să contribuim cu toții la efortul general de a reduce poluarea mediului înconjurător. Micii voluntari vă îndeamnă să devenim cu toții mai omenoși, mai solidari, mai sensibili la frumos, mai implicați și responsabili față de mediul ce ne înconjoară”, este mesajul transmis de profesoara Adina Neagu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?