Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Costume populare de colecție, prezentate la Romanian Fashion Philosophy


O colecție specială de costume populare de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a fost prezentată joi seara la Romanian Fashion Philosophy, care se desfășoară la Palatul Bragadiru. Colecția a cuprins zece ansambluri vestimentare din cele mai multe reprezentative zone ale țării, descrise de directorul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, drept o „mică parte din comorile noastre”. „Instituție de referință în peisajul cultural al Bucureștiului, al României, dar și în peisajul cultural din străinătate, muzeul își prezintă zestrea patrimonială. Din cele 16.000 de piese din colecția muzeului prezentăm zece ansambluri vestimentare care reprezintă cele mai variante etnografice: Maramureș, Timiș, Gorj, Olt și un costum special din zona Pădureni, din Munții Apuseni, așa care nu se mai găsește în zile noastre. Acestea arată creativitatea deosebită a femeii din satul tradițional și prin cromatică și motive decorative prezintă locul, vârsta și statutul social al celor care îl purtau”, a declarat Paula Popoiu. 
Cea de-a treia zi a Romanian Fashion Philosophy a îmbinat tradiționalul cu actualitatea modei internaționale. Seara a fost deschisă cu colecția Prophetik, o colecție senzuală, în alb, negru, auriu, albastru și verde, dar și cu imprimeuri de primăvară, realizată de creatorul american Jeff Garner. Acesta este cunoscut pentru creațiile realizate pentru Taylor Swift, Rihanna, Gisele Bundchen, Miley Cyrus, Cameron Diaz, Livia Firth, Julia Stiles, Joe Jonas, Nick Jonas and Kings of Leon.
Ulterior, au fost prezentate ținutele create de celebrul brand românesc Târnava. A urmat colecția O’Blanc semnată de designerul român Alexandra Calafeteanu. Colecția a cuprins ținute în culori pastelate. Miss Univers Turcia a defilat în prezentarea brandului turcesc Rengin. Roșul a dominat ținutele acestei colecții. Designerul internațional Maria Lafuente a încheiat cea de-a treia seară a Romanian Fashion Philosophy.  Cea de-a doua ediție a Romanian Fashion Philosophy a debutat marți. Vineri, în ultima zi a celei de a doua ediții Romanian Fashion Philosophy, au fost prezentate colecții semnate de Yahya Al Bishri, un designer arab ce i-a îmbrăcat pe Prințesa Diana și Regele Abdullah, dar și de Agatha Ruiz de la Prada. 
Universitatea Națională de Arte prezintă pe toată perioada evenimentului o expoziție cu temă experimentală realizată de studenții anului I la modă-design vestimentar din cadrul UNArte București, sub coordonarea lectorului doctor Oana Roșca, iar Agenția Națională de Presă AGERPRES expune la Romanian Fashion Philosophy AW17/18 mai multe fotografii care reprezintă o călătorie în timp prin istoria modei din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?