Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO : Sărbătoare de 8 Martie la Căminul de bătrâni din Fitionești


Bunicuțele și bunicii găzduiți în Centrul de Asistență și Suport pentru Persoane Vârstnice Fitionești au sărbătorit Ziua Internațională a Femeii – 8 Martie – în cadrul unui eveniment festiv, pus la cale special pentru ei de conducerea instituției. Special pentru această ocazie, a fost invitată să susțină un recital formația muzicală a Penitenciarului Focșani, care le-a oferit bunicilor un spectacol complet, cu muzică antrenantă, poezii emoționante și scenete de teatru amuzante.
Totodată, tinerii de la Penitenciar au realizat în cadrul atelierelor de creație mărțișoare și felicitări hand-made, pe care le-au oferit tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente la spectacol. „E martie, luna în care este omagiată femeia și, pentru că la Centrul de Asistență și Suport pentru Persoane Vârstnice Fitionești avem deopotrivă rezidente și angajate care sunt mame, bunici, femei prin definiție, nu puteam să nu le răsfățăm cu puțină voie bună. Dinamica sentimentelor a avut un spectru larg. Bunicuții noștri au renunțat la bastoane și cadrele de mers pentru a intra în horele ritmate. S-au pus în scenă episoade comice și-au răsunat hohote de râs care au înviorat bunicuțele ce și-au sters nostalgice câte o lacrimă la auzul versurilor dedicate ființei supreme: mama. Senioarele centrului ne-au arătat încă o dată lecția despre eleganță, de a traversa această etapă a vieții cu farmec, curajul de a testa limitele ambiției în a arăta câtă viață radiază din trupul vulnerabil, tatuat de cicatricile grijilor și necazurilor din trecut, încrederea că orice neajuns se tratează cu atitudine pozitivă și bunătate față de semeni, hotărârea de a educa noile generații că din orice gest avem de învățat și că nu e ușor, dar e princiar și esențial să dai dovadă de caracter, și pentru acest gest de mare sensibilitate și generozitate le asigurăm de toată afecțiunea, empatia și respectul nostru”, a declarat psiholog Monica Andreia Nica, coordonatorul Centrului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?