Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

CNAS: Accesul asiguraților la medicamente scumpe se simplifică


Un număr de 51 de medicamente scumpe, care anterior acestei date se acordau cu viza comisiilor de experți ale CNAS, vor putea fi prescrise de miercuri direct asiguraților, după completarea formularelor specifice de verificare a respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicația respectivă.
Potrivit unui comunicat de presă al CNAS remis marți, formularele vor fi completate de medicii prescriptori și vor fi transmise prin mijloace electronice către casele de asigurări de sănătate cu care aceștia sunt în relații contractuale, urmând ca în termen scurt transmiterea să se facă online către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).
CNAS precizează că întreaga responsabilitate pentru prescrierea medicamentelor menționate, precum și pentru corectitudinea completării formularelor va reveni medicilor prescriptori. „Formularele vor constitui un sprijin pentru medicii prescriptori, deoarece reprezintă o modalitate rapidă de verificare a încadrării pacientului în criteriile terapeutice de prescriere a medicamentelor respective. Totodată, ele vor fi și un instrument de control al evoluției costurilor prescrierilor de medicamente cu impact financiar semnificativ asupra bugetului CNAS”, a declarat Radu Gheorghe Èšibichi, președintele CNAS, conform comunicatului de presă.
Totodată, CNAS susține că a efectuat modificări în mai multe acte normative subsecvente referitoare la prescrierea medicamentelor și la raportarea activității furnizorilor de servicii medicale și medicamente, pentru a le pune în acord cu trecerea la noua procedură de prescriere a medicamentelor scumpe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?