Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Șofer beat criță, cu mașina prin parcul Schumann din Focșani printre copii și adulți


Un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a circulat cu mașina pe aleile din parcul Schumann din municipiul Focșani. Martorii spun că bărbatul a intrat cu mașina direct în parc și fără să-i pese că ar putea răni pe cineva, a circulat timp de câteva minute pe aleile dintre copaci. Totul s-a întâmplat în jurul orei 15.30, când în parc se aflau mai mulți copii și adulți.
Mai mulți cetățeni, dar și reprezentanții unei firme de pază au anunțat polițiștii,  care au ajuns imediat la fața locului. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 48 ani, din localitatea Vânători. Pus să sufle în aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de alcool de 1,25 mg/l. Șoferul băut a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
„Conducătorul auto este din comuna Vânători, are 48 ani și a încercat să intre pe aleea care duce în parcul Schumann pentru a întoarce mașina, dar fiind sub influența băuturilor alcoolice a pătruns cu mașina în parc. Niște cetățeni și niște agenți de la o firmă de pază din Focșani l-au întrebat ce caută acolo, spunându-i că este interzis accesul cu mașini, iar când au simțit că miroase a alcool au sesizat organele de poliție. Biroul Rutier Focșani s-a deplasat la fața locului, l-au luat, l-au testat, rezultatul alcooltestului fiind 1,25 mg/l alcool în aerul expirat. A fost condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. I se va întocmi dosar penal în care se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 Cod Penal”, ne-a spus comisar șef Daniel Fătu, șeful Biroului Rutier Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?