Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

ULTIMA ORĂ! Un bătrân a ars în propria casă, de unde nu a mai putut ieși din cauza dilatării PVC-ului de la uși și ferestre


 
Sfârșit dramatic pentru un bătrân de 76 ani din satul Viișoara comuna Păunești. Acesta a ars în propria casă într-un incendiu izbucnit în această dimineață în jur de ora 6.00. Primarul Gheorghe Popa spune că este vorba de Dumitru C., un bătrân care locuia singur undeva la marginea satului. Din primele cercetări se pare că focul ar fi izbucnit de la o veioză lăsată în funcțiune și care se afla pe un televizor. Aceasta s-a încălzit atât de tare încât a luat foc. Bărbatul ar fi vrut să iasă din casă dar ferestrele și ușile fiind din PVC cu termopan, din cauza căldurii s-au dilatat și nu au mai putut fi deschise. „Ne pare tare rău pentru ce s-a întâmplat, era un bătrân respectat. Totul ar fi pornit de la o veioză care era pe un televizor, a topit carcasa și așa a luat foc. A vrut să iasă din casă dar nu a mai putut. Totul a fost descoperit de un tânăr din sat, care se ducea și îl mai ajuta. Azi dimineață când s-a dus să-i facă focul, a descoperit grozăvia. A anunțat imediat echipa de interveniții de la primărie, au reușit să stingă focul dar pe bătrân nu l-au mai putut salva. Noi avem la primărie propria noastră mașină de stins incendii și imediat s-a intervenit dar a fost în zadar”, ne-a spus primarul Gheorghe Popa.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?