Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Scandal la UPU, provocat de doi frați băuți! Unul dintre ei a fost legat cu cătușele de pat


Doi frați au ajuns duminică dimineață, în jurul orei 7.00, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), ei fiind răniți în urma unui scandal pe care l-au iscat în incinta unui restaurant din cartierul Sud al Focșaniului. Potrivit surselor noastre, cei doi se aflau în stare avansată de ebrietate. 
Sursele noastre ne-au povestit că cei doi frați au fost implicați într-un scandal în incinta restaurantului, agenții de pază intervenind pentru restabilirea ordinii. Agenții au încercat să-i imobilizeze pe cei doi scandalagii, dar aceștia au opus rezistență, motiv pentru care au fost chemați polițiștii. Odată ajunși în restaurantul cu pricina, oamenii legii i-au încătușat pe cei doi frați scandalagii și i-au adus la UPU, pentru a le fi acordate îngrijiri medicale, deoarece suferiseră răni ușoare în timpul altercației.
Conform unor surse din cadrul spitalului, inițial cei doi au refuzat toate investigațiile medicale, după care au acceptat să li se acorde îngrijiri. Surse noastre ne-au precizat că unul dintre frați a fost ținut legat cu cătușele de pat, la UPU, pentru că nu dorea să coopereze și era recalcitrant.
La UPU au sosit în scurt timp și rude ale celor doi frați, care au cerut ca aceștia să fie internați, deși nu prezentau decât contuzii ușoare. În urma radiografiilor și a investigațiilor medicale s-a constatat că nu aveau nevoie de internare. În cele din urmă, cei doi au fost lăsați să plece acasă. Conform polițiștilor, cei doi frați au fost sancționați contravențional.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?