Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Din 21 ianuarie se aplică noul regulament privind circulația pe drumurile publice; mașinile parcate neregulamentar – ridicate


Mașinile parcate neregulamentar pe carosabil și pe trotuar vor putea fi ridicate începând de sâmbătă, 21 ianuarie, potrivit noului regulament de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au declarat vineri oficiali ai Direcției Rutiere. Administrația publică locală sau administratorul drumului public vor putea dispune ridicarea mașinilor, conform reglementărilor.
Potrivit noului regulament, mașinile pot fi ridicate non-stop și nu mai pot fi transportate la spațiul de depozitare decât pe platformă și nu tractate. Sancțiunile care se aplică în cazul staționării neregulamentare vor fi de 250 de lei plus trei puncte penalizare, dacă amenda este achitată în două zile lucrătoare.
Conform surselor citate, regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice conține și o serie de prevederi care vizează bicicliștii. Astfel, bicicleta trebuie să fie dotată cu sistem de avertizare sonoră. Pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie să fie echipată cu lumină de culoare galbenă în față, iar în spate cu lumină roșie. Totodată, trebuie să fie echipată cu dispozitive reflectorizante amplasate pe roți și se recomandă ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de 1,5 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?