Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Pompierii au acționat pentru scoaterea oamenilor din nămeți


Fenomenele meteo extreme ale zilei de vineri nu i-au speriat pe pompierii militari care au acționat în orice loc al județului pentru a ajuta persoanele ce au avut nevoie de îngrijiri medicale și nu numai.
    „Forțele ISU Vrancea și instituțiile din cadrul CJSU Vrancea acționează în sprijinul populației, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, acordarea primului ajutor medical, transportul la spital și deblocarea automobilelor blocate în zăpadă”, se arată într-un comunicat al ISU Vrancea.
            Vineri, în jurul orei 06:30, ISU Vrancea a intervenit pe DJ 204, între localitățile Măicănești și Tătăranu, pentru salvarea unui bărbat de 68 ani. Acesta a rămas blocat în cabina utilajului de deszăpezire cu care acționa, după ce s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit pentru salvarea bărbatului cu 1 autospecială de stingere a incendiilor cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. Intervenția a decurs normal, victima neavând probleme medicale. De asemenea, pe drumul de întoarcere, echipajul SMURD a preluat o femeie gravidă de 25 de ani din comuna Tătăranu, sat Bordeasca Veche, aceasta prezentând dureri de cap.
    Locotenent Paul Bîndar, purtător de cuvânt ISU Vrancea, preciza vineri  dimineață că în Vrancea erau trei drumuri naționale blocate, DN 2 N Bogza- Dumbrăveni, DN 23 A Gologanu- Tătăranu-Ciorăști și DN 23 B Măicănești-Ciorăști- Codrești. „Electrica a anunțat că în orașul Panciu, 239 de consumatori din cartierul Satul Nou au rămas fără curent electric și o echipă acționează pentru remedierea situației”, a declarat tot vineri dimineață locotenent Paul Bîndar. Cititorii ne-au semnalat că au fost probleme în alimentarea cu curent electric și în cartierul Crucea de jos.
            Vineri, un autoturism cu o persoană (bărbat) a rămas blocat în zăpadă pe DJ 204E, între localitățile Panciu și Haret. Un echipaj de pompieri din cadrul Stației de Pompieri Panciu și un utilaj de deszăpezire din cadrul Secției Drumuri Județene urmau să ajungă la fața locului pentru a debloca autoturismul.
            Tot vineri, un autoturism cu 3 persoane (bărbați) a rămas blocat în zăpadă pe DJ 205H, între localitățile Domnești și Păunești. Autoritățile locale au dispus deplasarea la fața locului a unui utilaj de deszăpezire, pentru a debloca autoturismul.
    Două persoane din comuna Tătăranu au avut nevoie de intervenții speciale pentru a putea fi preluate de un echipaj de ambulanță care nu putea ajunge la ele. O autospecială de transport personal și victime multiple și o șenilată cu capacitate mărită de trecere din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, împreună cu o autofreză din cadrul Secției Drumuri Naționale au intervenit în comuna Tătăranu pentru acordarea primului ajutor medical și transportul la spital a unei femei însărcinate de 24 ani și a unei bătrâne de 80 ani cu ruptură de col femural. Deși intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de zăpadă care bloca drumul, echipajele au reușit să ajungă la cele două victime și să le preia, pentru a fi predate ambulaței și aduse la Spitalul județean. Ulterior s-a dovedit că femeia însărcinată nu avea nici o problemă medicală, dar aflându-se în ultimul trimestru de sarcină a dorit să se interneze la spital, pentru a aștepta în siguranță nașterea.
    „În urma măsurii de suplimentare a tehnicii de intervenție în județele afectate, dispusă de IGSU, în județul Vrancea va ajunge o autofreză de zăpadă de la ISU Bacău. Toate forțele ISU Vrancea, cât și cele ale instituțiilor din cadrul CJSU Vrancea sunt mobilizate și pregătite să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?