Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Cei doi pui panda gemeni de la Zoo Viena și-au făcut debutul public


Cei doi pui panda gemeni născuți în vară la Grădina Zoologică Schoenbrunn din Viena și-au făcut debutul public după ce s-au aventurat pentru prima oară afară din culcușul lor, au anunțat vineri îngrijitorii grădinii adăugând că aceștia sunt sănătoși, informează Reuters. Panda gigant Yang Yang, care a dat naștere în august celor doi pui, femela Fu Feng și masculul Fu Ban, i-a crescut într-o peșteră, departe de ochii curioșilor.
Gemenii au ieșit pentru prima oară din culcuș joi seară pentru a explora curtea largă, iar vineri dimineața au putut fi admirați de primii vizitatori de la Schoenbrunn, au precizat reprezentanții grădinii. „De câteva zile, micuții s-au uitat curioși afară. Ieri seară, femela Fu Feng s-a cățărat în exteriorul peșterii, iar fratele ei a urmat-o”, menționează directorul grădinii zoologie Dagmar Schratter într-un comunicat.
Puii, care au încă nevoie de mult somn, se dezvoltă corespunzător, Fu Feng cântărind deja 8,8 kilograme, iar Fu Ban 6,55 kilograme. Pentru că sunt încă mici, ei se hrănesc doar cu lapte matern. „Deocamdată își folosesc dinții numai pentru a se mușca în joacă. Bambusul nu se află încă în meniul lor”, a mai spus Schratter. La puțin peste trei luni de la naștere, cei doi panda gemeni de la parcul zoo din Viena, rodul unei concepții naturale care este foarte rară în captivitate, au fost botezați „Fu Feng” și „Fu Ban”, după o consultare publică.
Împrumutați de China în 2003, cuplul de urși panda Yang Yang (mama) și Long Hui (tatăl), ambii în vârstă de 16 ani, a conceput deja trei panda, Fu Long în 2007, Fu Hu în 2010 și Fu Bao în 2013. Este însă pentru prima dată când au avut gemeni, un eveniment cu atât mai rar cu cât inseminarea artificială nu este practicată de instituția austriacă, instalată în parcul fostei reședințe imperiale Schoenbrunn și cea mai veche din lume. Contractul de împrumut cu China, prelungit în 2013 pentru zece ani, prevede că urșii panda născuți la Viena sunt trimiși în China la vârsta de 2 ani.
Ursul panda Long Hui, în vârstă de 16 ani și tatăl celor doi pui, a murit recent de o criză cardiacă în timpul anesteziei pentru o examinare medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?