Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

GALERIE FOTO : Fotbal: „Așteptăm mai mulți tineri până în 18 ani la echipă și mai mulți suporteri lângă echipă!”


Echipa de fotbal a CSM Focșani 2007, reînființată în august 2016, a avut un parcurs foarte bun în turul Superligii Altdorf Tehnik. A încheiat pe primul loc al clasamentului, cu un avans de cinci puncte față de următoarea clasată, și a etalat un fotbal plăcut, ofensiv, cu o medie de aproape șapte goluri de joc! Formația focșăneană este cea mai bine plasată în cursa pentru câștigarea campionatului județean și participarea la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Are în componență mulți tineri foarte talentați, care și-au dovedit calitățile și în competiția seniorilor, după ce se impuseseră în echipele de juniori vrâncene. Și, mai important decât orice, oferă o perspectivă certă copiilor și juniorilor ce sunt pregătiți în școlile de fotbal și cluburile din județ.
Președintele Comitetului director al clubului, primarul Cristi Misăilă, inițiatorul proiectului de reînființare a echipei, i-a felicitat pe jucători, antrenori și conducerea secției de fotbal pentru evoluția din toamnă și s-a declarat convins că dacă se va lucra la fel în continuare va fi îndeplinit și obiectivul: promovarea în Liga a treia! Iar înainte de plecarea în vacanță, echipa de fotbal și invitații săi au petrecut la popasul Dumbrăvița o după amiază și o seară ca între prieteni, oferită de conducerea secției!       

Cum este văzută echipa din interior, la nici cinci luni de la revenirea pe scena competițională, mi-am propus să aflu de la Vasile Burgă, antrenor al formației împreună cu Adrian Toma.

– Suntem în parametrii pe care ni i-am propus atunci când am pornit la drum! Suntem pe primul loc, avem cinci puncte peste a doua clasată. Dar asta nu-i mare lucru, pentru că încă nu suntem la nivelul de joc pe care ni-l dorim. Am construit din mers, am stabilit trasee, relații de joc, dar eu, ca jucător, am avut agresivitate, răutate în sensul bun al cuvântului, energie! Asta îmi doresc și pentru echipă și o putem face după o bună pregătire de iarnă. Să putem ca la un semnal să începem presingul, plecarea spre zone bine stabilite și finalizare cu șut la poartă.

– Credeți că fotbaliștii pe care îi aveți în lot se pot plia pe o asemenea concepție de joc?
– Cu siguranță! Ați văzut, după terminarea turului am avut trei jocuri de pregătire cu echipe din Liga a III-a. La Aerostar, pe un teren greu și în primul meci cu un adversar de ligă superioară, am avut multe momente în care am dominat, am înscris de două ori, o mai puteam face. La Liești, am fost stăpânii terenului, am și câștigat, iar la Focșani, cu Rîmnicu Sărat, dacă la pauză ar fi fost 3-0, ar fi fost în logica jocului. Vreau să spun că echipa a jucat cum i-am cerut noi, a avut posesie, agresivitate, și-a creat situații de gol. În pregătirea de iarnă ne dorim să jucăm mai multe meciuri cu echipe din Liga a III-a și chiar din Liga a II-a din zonă, pentru a vedea nivelul la care suntem și ce avem de făcut în continuare.

– Luați cu siguranță în calcul și obligativitatea de a juca la baraj cu trei juniori! Cum veți pregăti acel moment? 
– Înainte de orice, vreau să spun că până acum sunt mulțumit de modul în care jucătorii au lucrat pentru pregătire. Marea majoritate doresc să ofere fotbalului lucruri care nu au mai fost făcute de demult la Focșani. Vedeți, un Negrea, un Remus Popa au venit la noi din postura de rezerve folosite puțin la alte echipe și au devenit jucători de bază. Alexandru Duca s-a maturizat mult, iar Pădineanu, juniorul pe care l-am folosit în amicale, a crescut foarte mult ca evoluții în doar zece zile! Ei, și ceilalți jucători pot aduce foarte multe pentru echipă. Vom avea o problemă, pentru că începând din retur unii dintre titularii din tur vor juca mai puțin, în condițiile în care vom folosi trei jucători sub 19 ani, pentru a consolida relațiile de joc în perspectiva barajului!     
      
– Îi aveți pe cei trei și rezervele lor?
– În bună parte, da! Dar ne dorim un lot de 25 de jucători, în perspectiva promovării. Mi-aș dori ca echipa să fie alcătuită numai din vrânceni, așa cum era odată! Va fi nu doar o chestiune de mândrie locală, ci am da și o perspectivă clară copiilor care cresc pe terenurile de fotbal din județ. Să înființăm grupe de copii pentru pepiniera proprie, unde antrenorii să lucreze după aceeași concepție ca și la echipa mare. Dar în perspectiva imediată, ne dorim cooptarea unor jucători care sunt până în 18 ani și care își doresc să vină la echipă. Eu știu cine ar putea veni, dar depinde de ei dacă vin sau nu! Ușa le este deschisă, chiar dacă unii vor dori doar să se antreneze cu echipa de seniori! Pentru ei este o șansă foarte mare. Rămâne doar să o fructifice!

– În esență, Vasile Burgă așteaptă mai mulți tineri până în 18 ani la echipă și mai mulți suporteri lângă echipă! Așa este?
– Cu siguranță, da!

-Până la o altă discuție despre noua echipă a Focșaniului ce ați dori să transmiteți celor ce sunt lângă fotbalul focșănean?
– În primul rând, să adresez mulțumiri domnului primar Cristi Misăilă și Consiliului Local pentru condițiile asigurate ca să putem să ne îndeplinim obiectivul și Consiliului Județean. Apoi, doresc să spun că echipa nu este a lui Burgă sau Toma, este a Focșaniului și îmi doresc foarte mult, am rugămintea, ca focșănenii, altfel foarte buni cunoscători ai fenomenului fotbalistic și altădată umplând stadionul Milcovul, să vină lângă echipă! Echipa are nevoie de încurajările lor, are nevoie de încrederea suporterilor pentru a răspunde cu rezultate bune acestei încrederi! Și fiindcă suntem la final de an, doresc tuturor susținătorilor noștri, echipei noastre, ca și cititorilor Monitorului de Vrancea, sărbători cu sănătate, zile senine, un an viitor prosper! La mulți ani!  
         

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?