Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Fitionești. CNI a scos la licitație construirea podului de beton peste pârâul Zăbrăuți


Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație proiectul de investiții privind construirea unui pod de beton armat peste pârâul Zăbrăuți. Valoarea investiției este estimată la 700 de mii de euro. Scoaterea acestei investiții la licitație vine după ce primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a semnat cu conducerea CNI contractul de finanțare a proiectului mai sus menționat. Podul a fost distrus de ploile torențiale din anul 2013, iar acum va avea o lungime de aproape 20 de metri și o lățime de 7 metri. De asemenea, în cadrul acestui proiect vor fi asfaltate și drumurile din cătunul Dănești, în lungime de un kilometru.
    Iordache Cazacu a declarat că investiția este vitală în special pentru locuitorii cătunului Dănești dar și pentru toți locuitorii comunei, aceasta fiind singura cale de acces către proprietățile agricole. „Este o investiție vitală pentru cetățenii comunei Fitionești dar în special pentru cetățenii din cătunul Dănești, care acum sunt obligați să-și ducă în spate copiii la școli și grădiniță, prin albia pârâului Zăbrăuți. Așadar, acest pod este pentru toți cei trei mii de locuitori ai comunei Fitionești și singura cale de acces către proprietățile agricole”, a precizat primarul Iordache Cazacu. El a ținut să reamintească faptul că în luna aprilie a.c., ca urmare a căderilor masive de precipitații, un tânăr de 29 de ani a murit încercând să traverseze pârâul Zăbrăuți pe o punte improvizată de cetățeni. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că nu mai este nevoie să moară și alți oameni pentru a realiza acest obiectiv. Spun acest lucru pentru că în anul 2013 am depus fel de fel de documentații la toate ministerele de resort însă a avut ecou doar acum”, a precizat primarul Iordache Cazacu. Acesta a precizat că prin hotărâre a Consiliului Local, în luna august a predat amplasamentul către CNI. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?