Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Focşănenii din Centru nu au nici acum APĂ CALDĂ şi CĂLDURĂ


   La două puncte termice din Centru, PT 2 și PT 4, consumatorii ENET nu au nici până în prezent apă caldă și căldură, deși li s-a promis acest lucru în mai multe rânduri. Vina pentru întârzierea lucrărilor și nerespectarea termenelor o poartă constructorul, spun cei de la ENET. Următorul termen avansat pentru terminarea lucrărilor de racordare a scărilor de bloc din această zonă este sfârșitul acestei săptămâni.
   După mai multe serii de promisiuni potrivit cărora vor avea fie apă caldă, fie căldură, fie ambele, focșănenii din centrul municipiului au ajuns la capătul răbdării. Ei spun că în nenumărate rânduri s-au avansat diferite termene de finalizare a lucrărilor de reabilitare la rețeaua de termoficare și au fost anunțați că vor beneficia de căldură în apartamente, însă acest lucru nu a devenit nici până acum realitate pentru abonații racordați două puncte termice din „buricul” târgului: PT 2 din curtea Școlii „Duiliu Zamfirescu” și PT 4 de la Capelă. Abonații ENET spun că s-au săturat să înghețe de frig în case, să se spele la lighean pentru că nu au apă caldă de luni bune și, pe deasupra, pereții locuințelor să li se deterioreze din cauza apariției igrasiei. „Nu pot concepe să trăim în astfel de condiții, nu mai putem răbda. În scara de bloc a fost lipit un afiș că pe 7 noiembrie se va da drumul la căldură, dar și azi caloriferele sunt reci. Noaptea este foarte frig, au fost și 5 grade Celsius, sunt copii, bătrâni, și eu am răcit din cauza frigului. Vrem și noi măcar noaptea căldură, nu cred că cerem prea mult, ca abonați ai ENET. Stăm în buricul târgului și tremurăm de frig în casă, nu avem apă caldă de atâtea luni, nu se mai poate, oricât ai fi de înțelegător. Nu mai spun că pereții din toate camerele, mai puțin bucătăria, unde gătesc și este mai cald, s-au umplut de igrasie. Când întrebăm și vrem un răspuns, toată lumea se eschivează”, ne-a mărturisit Irimița Gogu, în asentimentul tuturor locatarilor de pe Strada Arhitect Ion Mincu din Focșani, racordați la punctul termic nr. 2. Focșăneanca s-a declarat dezamăgită de indiferența autorităților și a spus că în astfel de condiții se gândește serios să părăsească sistemul centralizat și să recurgă la o centrală individuală de apartament pe gaze, pentru a-și asigura confortul termic necesar. 
„Nu mai vreau să fiu cel care aduce vestea proastă”
   Reprezentanții SC ENET SA spun că o astfel de situație nu este nici în interesul societății, pentru că ENET pierde prin neîncasarea energiei termice, interesul societății fiind acela de a vinde energie termică și de a a oferi căldură abonaților. Cei de la ENET dau vina pe constructor pentru întârzierea lucrărilor și nerespectarea termenelor de execuție convenite în urma întâlnirilor. Directorul ENET a spus că nu vrea să mai avanseze un termen de finalizare a lucrărilor luând de bune spusele constructorului, pentru că acesta nu le-a respectat de mai multe ori, deși au fost insistențe pentru respectarea acestor termene. „Noi dăm apă și căldură în tot orașul, ne-ar conveni și nouă să dăm peste tot, însă nu este din vina noastră. Angajamentele pe care și le-a luat constructorul nu au corespuns de multe ori, așa încât nu mai vreau să mă hazardez să mai dau un termen, dacă restul nu le-au respectat. Constructorul are ritmul lui de lucru din care nu poate fi scos, noi am insistat. Nu mai vreau să fiu cel care aduce vestea proastă”, ne-a declarat Merchea. Acesta a spus că reprezentanții constructorului au susținut că, la sfârșitul acestei săptămâni ar putea fi gata lucrările și la cele două puncte termice, PT 2 și PT 4, însă nu este sigur. „Mâine (azi, n. r.) vom face o analiză a aceste situații și sperăm ca până vineri, din ce a spus constructorul, să rezolvăm și problema acestor două puncte termice”, ne-a declarat ieri și primarul Decebal Bacinschi. 
   Directorul tehnic al ENET, Mariean Vișan, a spus că astăzi va avea loc o întâlnire cu dirigintele de șantier și antreprenorul general, în zona celor două puncte termice, pentru analiza la zi a lucrărilor și a condițiilor tehnice pentru finalizarea lucrărilor și pentru punerea în funcțiune a sistemului de încălzire. În principal, mai sunt de realizat legăturile la scările de bloc. Cei de la ENET supraveghează tehnic efectuarea lucrărilor și, spun ei, au insistat pentru rezolvarea  într-un timp cât mai scurt a problemelor. În primă fază, urmează să fie furnizată căldură, apoi apă caldă. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?