Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Viața socială activă crește șansele de supraviețuire în caz de cancer de sân


Un studiu de amploare efectuat pe mii de femei care au fost diagnosticate cu cancer de sân a relevat faptul că persoanele foarte sociabile înregistrează cele mai mici rate de deces și de recurență a acestei boli, în comparație cu persoanele mai puțin active din punct de vedere social. Rezultatele cercetării au fost publicate recent în jurnalul Societății Americane pentru Cancer, informează Science Daily.
Studiul, a cărui realizare a fost susținută de National Cancer Institute din Statele Unite, a analizat date de la 9.267 de femei diagnosticate cu cancer de sân invaziv, în stadiile 1-4, informații colectate și incluse în cadrul unor cercetări realizate în statele americane California, Utah, Oregon, Arizona și Texas, dar și în Shanghai, China. Oamenii de știință au examinat modul în care o varietate de factori legați de stilul de viață — inclusiv exercițiile fizice, alimentația, controlul greutății corporale și factorii sociali — influențează supraviețuirea în cazul cancerului de sân. „În general, femeile care au mai multe legături sociale — inclusiv cele diagnosticate cu cancer de sân — au un risc de deces mai scăzut”, susține Candyce H. Kroenke, om de știință în cadrul Diviziei de Cercetare a organizației Kaiser Permanente, autoare principală a studiului publicat în jurnalul Cancer. „Descoperirea noastră demonstrează influența benefică a vieții sociale asupra femeilor diagnosticate cu cancer de sân — inclusiv în ceea ce privește recurența și decesul din această cauză”, a completat ea. Acesta este considerat cel mai amplu studiu cu privire la legătura dintre relațiile sociale și șansele de supraviețuire în caz de cancer.
La doi ani după ce au primit diagnosticul de cancer de sân și pe parcursul a două decenii după aceea femeile au răspuns la întrebări cu privire la viața socială, inclusiv la chestionare legate de relația cu partenerii lor de viață, cu membrii comunității, cu prietenii și cu rudele. În comparație cu femeile cu o viață socială foarte activă, persoanele caracterizate drept izolate din punct de vedere social sunt cu 43% mai predispuse la o recurență a cancerului de sân și au un risc cu 64% mai mare de deces din această cauză. De asemenea, ele au cu 69% mai multe șanse de a muri din cauza altor factori în comparație cu persoanele foarte sociabile.
Cercetătorii mai arată în acest studiu că femeile în vârstă fără un partener de viață au 37% mai multe șanse de deces din cauza cancerului de sân în comparație cu cele căsătorite. De asemenea, cele care au puțini prieteni manifestă un risc cu 40% mai mare de deces din această cauză în comparație cu cele cu mulți prieteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?