Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Gimnastică – Arbitra internațională Daniela Trandafir de la Focșani a oficiat la un turneu internațional în Franța!


Daniela Trandafir a fost gimnastă de mare performanță. A câștigat medalia de argint cu echipa de junioare a României din care mai făceau parte Andrea-Florentia Isărescu, Elena Oprea, Olimpia Popa și Andreea Răducan, la Campionatul European în 1998, la Sankt Petersburg. A fost multiplă medaliată cu aur, argint și bronz la campionate și alte concursuri naționale. A făcut gimnastică vreme de zece ani la Clubul Sportiv Școlar de gimnastică din Focșani unde a fost pregătită să devină campioană de profesoara Mariana Drăgan și a profesorul Petre Neda. Este profesoară și antrenoare la clubul care a format-o pentru gimnastică și pentru viață. La rândul său a lansat în gimnastică – și pregătește, împreună cu profesorul antrenor Cezar Stoica, actuale și viitoare campioane ale României și performere la competițiile internaționale, între acestea fiind multiplele medaliate la campionatele României sau alte competiții naționale, Ana Maria Bărbosu și Iulia Trestianu. Am întâlnit-o, miercuri, 9 noiembrie, în sala CSȘ Gimnastică, unde în altă parte? Tocmai s-a întors din  Franța, de la „Tournoi Internațional Combs La Ville” unde fusese nu ca antrenoare, ci ca arbitră internațional, invitată să arbitreze la acel turneu internațional la care concuraseră și sportive din România.
„Antrenoare sau arbitră?” „Și antrenoare și arbitră!” Pare încurcată că este nevoită să spună despre sine lucruri! „Cum a devenit arbitră antrenoarea Daniel Trandafir, fosta medaliată cu argint de la Sankt Petersburg?” Simplu! Adică, în 2013 „încurajată și susținută de doamna Adriana Lescovar, ea însăși arbitră internațională” a dat examen pentru arbitră internațională. Adriana Lescovar s-a retras din arbitraj iar Daniela Trandafir a rămas singura arbitră internațională, dar și singura arbitră federal principală de la Focșani. Turneul din Franța a fost primul internațional la care a arbitrat în străinătate, după ce mai oficiase la o intrecere internațională în România. „Cum a fost? ” „A fost o competiție frumoasă, organizare deosebită. Mă bucur că am putut arbitra în concursul de la Combs la Ville și că am onorat foarte bunul renume al arbitrajului românesc de gimnastică!”  
După câteva minute de vorbă cu Daniela Trandafir, una dintre cele 20 de arbitre internaționale pentru gimnastica feminină ale României, în sală încep să vină gimnastele. Prima, Ana Maria Bărbosu, „O fată excepțională, talentată, muncitoare, trăind pentru ginmastică”. Se îmbrățișează, după care Ana Maria merge la aparate, mai vine o fetiță, apoi alta și alta, același ritual al îmbrățișării. O mai întreb pe Daniela Trandafir dacă arbitrajul o ajută la antrenorat sau invers, îmi vorbește despre codul de punctaj, despre modalități de notare și alte amănunte în care mă pierde. Ca și despre faptul că arbitrajul da, o ajută „foarte mult la pregătirea copilului pentru că pot să-i spun exact ce să facă pentru a executa exercițiile corect prin raportare la codul de punctare. Așa știu și ele ce așteptă de ele!” Iar antrenoratul, ca și pregătirea de fostă gimnastă, o ajută la antrenorat. 
Intrasem în sala de antrenamente și concursuri a CSȘ Gimnastică pentru o știre despre participarea arbitrei internaționale Daniela Trandafir de la Focșani la un turneu internațional în Franța, ca semn de recunoaștere a calității arbitrelor de la acest club. Am plecat cu un reportaj-interviu despre gimnastică, antrenorat și arbitraj lucuri care dau substanța activității la CSȘ Gimnastică Focșani, club obișnuit cu performanța!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?