Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

VIDEO: O familie de elefanți, salvată cu elicoptere și excavatoare dintr-un rezervor de apă din China


Trei elefanți asiatici sălbatici, rămași captivi într-un rezervor de apă din sud-vestul Chinei timp de cel puțin două zile, au fost eliberați, marți, după o acțiune de amploare în care au fost folosite elicoptere și excavatoare, informează AFP. Elefanții, doi adulți și un pui, au fost găsiți după un apel primit la departamentul forestier al prefecturii autonome Xishuangbanna Dai din provincia chineză Yunnan.
Se presupune că puiul ar fi căzut inițial în rezervorul de cinci metri adâncime, iar adulții au ajuns și ei în apă încercând să-l salveze, potrivit GB Times. Odată ajunse la fața locului, echipele de salvare au raportat că peste zece elefanți înconjuraseră rezervorul și încercau fără succes să se folosească de trompe pentru a-și trage afară confrații. Elefanții agitați au fost speriați cu elicopterele și pocnitori în timp ce salvatorii au reușit să evacueze apa astfel încât animalele să nu se înece.
Xiong Chaoyong, șeful Centrului de înmulțire și salvare a elefanților din Yunnan, a declarat că a aruncat banane în rezervor pentru ca animalele să rămână calme, însă cea mai mare îngrijorare era că puiul nu va supraviețui din cauza epuizării.

Operațiunea de salvare a fost îngreunată de condițiile meteorologice, însă salvatorii au reușit în final să excaveze un șanț prin care au putut ieși cei doi adulți și puiul. În China trăiesc circa 300 de elefanți asiatici, majoritatea în provincia Yunnan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?