Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Baschet U 14 – Va fi spectacol în Polivalentă!


Formația de baschet U 14 a CSM 2007-LPS Focșani a avut un start lansat în actuala ediție de campionat. A fost foarte aproape de suta de puncte în primul meci, cel din Sala Polivalentă, cu Phoenx LPS Galați și a câștigat cu 74-70 partida de sâmbăta trecută, cu Sevlar Ploiești, în deplasare, după o evoluție impresionantă în fața unei formații foarte puternice! La Ploiești, focșănenii au luat un avans de 16 puncte, apoi gazdele au revenit și au trecut la conducere, dar oaspeții au jucat mai bine finalul și au plecat acasă cu cele două puncte puse în joc.
CSM 2007-LPS Focșani a ajuns la un foarte bun nivel de exprimare, a căpătat încrederea cu care să se bată la cîștig cu adversarele din aceeași categorie de vârstă. Iar cei care au văzut la lucru actuala echipă pregătită de profesorii Petruț Mihai și Mircea Petrișor pot confirma că prezența sa în teren este o garanție de spectacol!
Mâine, Denis Miron și colegii săi vor întâlni CSO Voluntari, formație care a pierdut ambele jocuri de până acum. Va fi o bună ocazie pentru consolidarea poziției de lideră pe care CSM 2007-LPS Focșani o are după două etape! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?