Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Copacii din orașul Mărășești vor fi toaletați


Autoritățile publice din Mărășești desfășoară o lucrare de toaletare a copacilor din oraș. Astfel, au fost inventariați copacii cu risc crescut de pe raza orașului precum și cei din satele aparținătoare. Au fost identificați 15 arbori care trebuie tăiați fiindcă prezintă risc de rupere la ploile mai puternice și la vânt. „Noi am identificat arborii care prezintă risc ridicat de a fi doborâți de intemperiile naturale și cu oamenii noștri încercăm să îi toaletăm. Pentru o parte dintre aceștia, avem nevoie însă de tehnică de alpinism industrial, motiv pentru care suntem în căutarea unei firme specializate în astfel de lucrări”, transmite primarul Valerică Chitic. Prin toaletarea arborilor din oraș și satele componente, autoritățile vor să prevină situații neplăcute care pot fi provocate prin ruperea crengilor pe timp de vreme rea. De asemenea, cetățenii orașului Mărășești sunt rugați să sesizeze autoritățile ori de câte ori au cunoștință de vreun arbore ce prezintă risc de a fi doborât de intemperii naturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?