Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Bătrâni din Golești, lăsați fără 11.000 de lei. Atenție! Metoda folosită de hoți este nouă


Doi bătrâni din localitatea Golești, soț și soție, în vârstă de 85, respectiv 83 de ani, au rămas fără 11.000 de lei din cauza încrederii pe care au avut-o în doi străini. Hoții s-au folosit de noua metodă de furt denumită „împrietenire” și i-au lăsat pe cei doi goleșteni fără bani. Infractorii au pătruns în curtea bătrânilor pretinzând că au de plătit o datorie de 250 lei fiului lor și le-au oferit o bancnotă de 500 de lei de la care așteptau rest.
    Bătrâna a intrat în casă pentru a aduce restul, iar unul dintre indivizi a urmărit-o, ocazie cu care a văzut că aceasta a lăsat basmaua în care avea banii pe masă. Apoi, unul dintre indivizi i-a cerut un bidon cu apă bătrânei, iar aceasta a plecat să umple recipientul. În tot acest timp, cei doi hoți au furat banii din locuință, după care au urcat în mașină și au plecat în mare grabă.
     Realizând că au fost furați, bătrânii și-au sunat băiatul, iar acesta a anunțat poliția. „La data de 6 octombrie a.c., orele 10.41, un bărbat din comuna Golești a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în jurul orelor 10.30, două persoane s-au prezentat la locuința părinților săi, în vârstă de 83, respectiv 85 de ani, care locuiesc în comuna Golești, și i-au înșelat prin metoda «împrietenire», deposedându-i de suma de 11000 lei. Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că cei doi bărbați s-au prezentat la domiciliul bătrânilor cu un autoturism, spunându-le că datorează fiului acestora suma de 250 lei. Unul din cei doi bărbați a coborât din autoturism și i-a înmânat bătrânei o bancnotă de 500 lei, după care i-a solicitat restul la bani. Ulterior, a urmat-o pe bătrână în curte și mai apoi în locuință, unde aceasta a scos dintr-un șifonier o basma în care avea suma de 11.000 lei. Femeia i-a înmânat suma de 250 lei, după care au ieșit împreună în curte, basmaua cu bani rămânând pe o masă din cameră. În timp ce se aflau în curte, bărbatul i-a cerut femeii o sticlă cu apă, afirmând că are probleme la motorul autoturismului. Bătrâna a mers să caute un pet de 2 litri și după ce l-a umplut cu apă la o ciușmea amplasată în curte, a auzit cum mașina de la poartă a demarat în trombă. Mergând în casă, a constatat dispariția banilor de pe masă, după care a luat legătura telefonic cu fiul său. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor și a recuperării prejudiciului cauzat”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de înșelăciune prin acest mod de operare, polițiștii vă recomandă:
– nu permiteți accesul în locuință persoanelor străine care se prezintă la domiciliul dumneavoastră sub diferite pretexte;
– nu lăsați persoanele necunoscute să intre în casă, chiar dacă sunt îmbrăcați în uniforme, decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu și dacă sunt însoțite de administratorul imobilului;
– păstrați banii și documentele în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavostră și nu divulgați aceste informații altor persoane;
– nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți sau despre vecini;
– nu păstrați în casă sume importante de bani și nu faceți publice valorile pe care le dețineți!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?