Ediția: Marți 3 Decembrie 2024. Nr 6771
Ediția: Marți 3 Decembrie 2024. Nr 6771

Fiscul arată cum se sting datoriile restante


Fiscul a anunțat cum sunt stinse datoriile către bugetul general consolidat pe care le au contribuabilii vrânceni. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a arătat că  stingerea obligațiilor fiscale se realizează prin plată, compensare și restituire. Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, arată finanțiștii, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, „se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii”. Primele obligații fiscale achitate vor fi cele principale, în ordinea vechimii și apoi cele accesorii, în ordinea vechimii, următoarele fiind obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului. O altă modalitate de stingere a obligațiilor fiscale este prin compensare. „Prin compensare se sting creanțele statului reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii”, arată AJFP Vrancea.     Finanțiștii precizează că se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată. În situația în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Se restituie din oficiu sumele reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere dar și sumele încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării. „În cazul stingerii prin plată a obligațiilor fiscale, momentul plății este: a) în cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul fiscal, unitățile Trezoreriei Statului sau organele ori persoanele abilitate de acestea; b) în cazul plăților efectuate prin mandat poștal, data poștei, înscrisă pe mandatul poștal; c) în cazul plăților efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informație este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituția bancară inițiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepția situației prevăzute la art. 177, data putând fi dovedită prin extrasul de cont; d) în cazul plăților efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacția, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia”, precizează AJFP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?