Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Lidia Buble, Ruby și Fly Project cântă la Zilele Orașului Panciu


Astăzi se dă startul la cea de-a XII-a ediție a „Zilelor Orașului Panciu”. Evenimentul se va desfășura în perioada 24-25 septembrie 2016 și este organizat de Primăria Orașului Panciu, Consiliul Local Panciu și Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu. Deschiderea oficială va avea loc azi, la ora 9.30, cu programul susținut de Muzica Militară Focșani și Trupa de Majorete „Cheer” Panciu, în centrul orașului, la Monumentul Eroilor. După cuvântul de bun venit la sărbătoarea orașului, adresat participanților de primarul Iulian Nica, se va da startul ediției a IV-a a Turului Ciclist „Velopower Road Race 2016”, organizat de Primăria Orașului Panciu și Asociația „Velopower” Focșani. Acesta se va desfășura pe traseul Panciu – Èšifești  – Vidra – Câmpuri – Străoane – Panciu. Tot sâmbătă, 24 septembrie 2016, vor fi inaugurate, pe Bulevardul Independenței, Târgul meșterilor populari, Expozițiile de artă vizuală și meșteșuguri populare.
    După festivitatea de premiere a câștigătorilor de la „Velopower Road Race 2016”, pe scena din Parcul Casei de Cultură va începe „Seara Tineretului”, prezentată de actorul Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” din Focșani. Vor susține recitaluri Ansamblul Folcloric „Èšara Vrancei”, Geta Postolache, Ana Baniciu, F.Charm și Lidia Buble.
    Ziua de duminică, 25 septembrie 2016, va începe cu „Semimaratonul Toamnei Păncene” – Ediția a IV-a. Startul competiției se va da la ora 10.00, din fața Monumentului Eroilor. Participanții vor parcurge traseul Monumentul Eroilor – str. Nicolae Titulescu – str. Titu Maiorescu – str. Mihail Kogălniceanu – str. Ciprian Porumbescu – Monumentul Eroilor. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 12.30, pe scena în aer liber din Parcul Casei de Cultură. De la ora 15.30, va începe spectacolul artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Busuiocul” din Bacău, Georgiana Păduraru, Cristina Turcu Preda, Ion Paladi, Jo, Nadir, AMI, Ruby și Fly Project. Prezentator va fi cunoscutul realizator de televiziune, Cristian Brancu. „Primăria Orașului Panciu, Consiliul Local Panciu și Casa de Cultură a Orașului Panciu invită păncenii de pretutindeni la cel mai important și așteptat eveniment al anului: «Zilele Orașului Panciu»! Vă invit, așadar, să ne bucurăm, împreună, de ediția a XII-a a «Zilelor Orașului Panciu»! La sărbătoarea noastră, urez tuturor păncenilor de pretutindeni sănătate, bucurii și împliniri!”, a declarat primarul Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?