Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Program special de audiențe la primarul Iulian Nica pentru păncenii din diaspora


Primăria Orașului Panciu, în parteneriat cu RePatriot-Proiectul de Repatriere prin Antreprenoriat, organizează mâine, începând cu ora 10.00, la Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu”,  seminarul intitulat „De ce să te întorci acasă?”. Evenimentul are loc în cadrul „Săptămânii Diasporei”, ce se desfășoară în perioada 15-19 august 2016 și este dedicat atât  românilor din afara granițelor, cât și familiilor acestora. „În cadrul seminarului vom prezenta importanța diasporei pentru comunitate, principalele investiții realizate în orașul Panciu, oportunitățile de angajare în zonă și  oferta educațională a celor două licee din oraș. Vom prezenta o poveste de succes și vom avea o sesiune de întrebări și răspunsuri. Prin intermediul acestui eveniment, dorim să transmitem mesajul nostru de susținere pentru toți compatrioții noștri care vor să revină în țară, oferindu-le, totodată, reperele de care au nevoie pentru reintegrarea în societatea românească”, precizează primarul Iulian Nica.
    Seminarul „De ce să te întorci acasă?” va beneficia de prezența lui Felix Pătrășcanu – mentor, inițiator și susținător al proiectului RePatriot, membru în board-ul de conducere al Romanian Business Leaders și fondator al Asociației Operatorilor de Curierat din România (AOCR). Important de menționat este și faptul că, începând de marți, 16 august 2016 și până vineri, 19 august 2016, între orele 14.00-15.00, primarul Iulian Nica va avea un program special de audiențe pentru păncenii din diaspora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?