Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Activitate oprită într-un abataj al Minei Lonea, după o aprindere de metan


Activitatea de producție într-un abataj al Minei Lonea din Valea Jiului a fost oprită de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, după ce la acel loc de muncă a fost semnalată o aprindere de gaz metan de mică intensitate, a declarat, miercuri, șeful Biroului ITM Petroșani, Ileana Bodea. ‘A fost o aprindere de metan de mică intensitate, marți, confirmată de doi oameni. S-a văzut ca un fitil, ca o mică flacără, ceea ce înseamnă că în spațiul exploatat a fost metan, dar nu într-o concentrație foarte mare. Dacă s-a produs o aprindere în abataj este clar că nu mai poți să intri acolo și să lucrezi până nu te asiguri că nu mai ai nici metan și nici sursa de aprindere’, a explicat reprezentanta ITM Hunedoara. Ea a arătat că incidentul a fost semnalat de muncitorii din abataj, iar administrația Minei Lonea a dispus evacuarea imediată a abatajului. Au fost instalate posturi de pază, iar abatajul va fi monitorizat de la distanță.
Unitatea minieră va trebui să depisteze care au fost cauzele care au dus la creșterea concentrației de metan în abataj și care a fost sursa aprinderii. Până când nu vor fi lămurite aceste aspecte, activitatea în acel loc de muncă va rămâne suspendată. ‘În abataj se va intra atunci când va exista certitudinea că se cunoaște cauza acumulării de metan, se va cunoaște sursa aprinderii și s-au luat toate măsurile pentru eliminarea acestora’, a precizat Ileana Bodea.
Abatajul închis de la Mina Lonea producea circa 320 de tone de cărbune pe zi, față de celelalte două abataje ale exploatării din care se extrag, zilnic, circa 260 de tone de huilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?