Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Atenție la hoți! Nu-i „invitați“ să vă fure bunurile din locuințe


Cele mai multe furturi din locuințe au loc deoarece proprietarii ignoră și cele mai minime măsuri de precauție, este concluzia la care au ajuns oamenii legii. Potrivit acestora, pe timpul verii, riscul de a fi înregistrate furturi din locuințe este și mai mare, având în vedere că multă lume pleacă în concediu.
Având în vedere aceste aspecte, oamenii legii vrânceni continuă activitățile de prevenire a cetățenilor în cadrul campaniei „Neglijența, invitație deschisă la furt”. „Conform cercetărilor realizate, s-a stabilit faptul că multe dintre spargerile de locuințe au loc ca urmare a ignorării unor minime măsuri de precauție din partea locatarilor, iar pe perioada concediilor de vară există riscul creșterii numărului de furturi din locuințe. Având în vedere campania națională de prevenire a infracțiunilor de furt din locuințe «Neglijența, invitație deschisă la furt», polițiștii vrânceni continuă activitățile de prevenire, în scopul informării cetățenilor asupra riscului de victimizare la care sunt expuși și măsurile de autoprotecție pe care trebuie să le adopte pentru a nu fi victime. Infracțiunile contra patrimoniului au avut cea mai mare pondere în cadrul criminalității judiciare. Dintre tipurile de fapte penale care se circumscriu acestui domeniu, furturile din locuințe s-au situat an de an în prim-planul activității de prevenire desfășurate de structurile specializate ale Politiei Romane”, a afirmat subcomisar Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Oamenii legii spun că spărgătorii de case sunt „profesioniști”, iar victimele simt un imens disconfort atunci când locuințele lor, spațiul lor intim, este încălcat de persoane necunoscute. „Două dintre motivele orientării acțiunilor informativ-preventive către aceste infracțiuni sunt reprezentate de impactul pe care îl au în rândul populației și «profesionalismul» de care dau dovadă spărgătorii de case. Pentru fiecare cetățean locuința este spațiul în care se simte în siguranță și orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăși încălcarea acestui spațiu intim de siguranță personală. Campania «Neglijența, invitație deschisă la furt», derulată în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A., își propune să aducă în atenția cetățenilor importanța propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce privește furturile din locuințe”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Polițiștii vrânceni vă recomandă:

– Nu permiteți accesul în locuință celor care vin să-ți prezinte diverse „promoții”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!
– Dacă sună la ușă persoane ce pretind că reprezintă instituții care oferă servicii publice (deratizare, instalații electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsați să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu și dacă sunt însoțite de administratorul imobilului!
– Nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți sau despre vecini, nici măcar celor care susțin că sunt reprezentanții unor instituții, dar nu pot face această dovadă!
– Evitați depozitarea la vedere, pe balcon, în fața ușii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ați achiziționat!
– Nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe rețele de socializare. Discutați aceste aspecte doar cu cei în care aveți încredere, care pot să vină zilnic să vă ridice corespondența și să lase impresia de casă locuită!
– Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare!
– Bijuteriile în cantități mari, banii, acțiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparații apelați la firme autorizate!
– Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeți încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor!
– Închideți ferestrele și ușa de fiecare dată când plecați de acasă. 1 din 4 furturi din locuință este favorizat de neglijența proprietarilor care le lasă o portiță deschisă hoților.
– Dacă stați la parter sau la etajul 1, montați grilaje la toate ferestrele. Escaladarea geamurilor e un mod frecvent de operare, iar forțarea acestora face accesul în locuință extrem de ușor.
– Organizați un sistem de supraveghere a vecinătății împreună cu ceilalți locatari. Acest model preventiv limitează accesul nejustificat al persoanelor străine și ajută la semnalarea problemelor apărute în bloc.
– Locurile „secrete” în care le lăsați prietenilor apropiați cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preșul de la intrare, nu sunt așa secrete. Astfel de metode vă fac vulnerabili în fața furturilor.
– Obișnuiți-vă să activați sistemul de alarmă de fiecare dată când plecați de acasă. Devine inutil dacă nu e activat și firma de pază nu poate fi anunțată că trebuie să intervină. Nu uitați să puneți la vedere stickerul care anunță că locuința vă este protejată.
– Asigurați-vă că zona palierului de bloc e luminată în permanență. Dacă se ard becurile de pe hol, cereți administrației să le înlocuiască imediat.
– Indiferent de pretext, nu le oferiți persoanelor necunoscute informații despre propria persoană sau vecini. Nici despre bunurile deținute, nici despre programul de lucru.
– Nu le permiteți accesul în locuință străinilor care pretind că reprezintă instituții, dar nu se pot legitima. Chiar dacă au uniformă sau ecusoane, trebuie să își justifice prezența prin legitimație și carte de identitate.
– Dacă sunteți plecați de acasă mai mult timp, folosiți un întrerupător care aprinde și stinge lumina la intervale diferite de timp. Și metoda radioului lăsat aprins ajută, nu o ignorați.
– Nu țineți banii în casă. Sunt pe primul loc în preferințele hoților, urmați de aparatură electronică, telefoane mobile și bijuterii.
– Treceți peste impulsul de a anunța pe Facebook că urmează să plecați într-o vacanță extraordinară. Check-in-ul din aeroport vă aduce like-uri, dar vă face vulnerabili în fața hoților.
– Păstrați documentele de proveniență pentru bunurile de valoare pe care le dețineți. Reținerea elementelor de identificare și fotografierea acestora pot contribui la găsirea și recuperarea obiectelor furate.
– Asigurarea locuinței vă poate scăpa de grija pagubelor în cazul în care, chiar și după ce v-ați luat toate măsurile de precauție, casa voastră a fost vizitată de musafiri nepoftiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?