Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Fost consilier local, acuzat că a pârât la fosta Securitate gărzile patriotice și adventiștii din Dumitrești



Un fost consilier local din Dumitrești, Mihai B., în vârstă de 60 ani, a fost trimis în judecată pentru că a declarat în fals că nu a fost colaborator al fostei Securități. Potrivit procurorilor, la alegerile din 2008, acesta a dat o declarație pe propria răspundere cum că nu ar fi avut nicio legătură cu fosta Securitate. Timp de mai bine de 3 ani a fost consilier local al comunei Dumitrești, după care CNSAS s-a sesizat din oficiu și s-au demarat cercetările în cazul său. Omul și-a dat demisia din funcție în 2011.
În urma verificărilor făcute de CNSAS, a reieșit faptul că fostul consilier local a mințit în declarație, motiv pentru care acum a fost trimis în judecată. „Mihai B. este trimis în judecată pentru fals în declarații și uz de fals. La alegerile locale din cursul lunii iunie 2008, cu ocazia depunerii candidaturii pentru funcția de consilier local din cadrul Consiliului Local Dumitrești, la data de 12.04.2008, inculpatul a dat o declarație în scris pe propria răspundere în care a specificat că nu a fost lucrător sau colaborator al Securității. Și-a desfășurat activitatea până la data de 21.04.2011, când a demisionat. Declarația a fost trimisă la CNSAS în vederea declanșării procedurii de verificare, în urma căreia s-a întocmit o notă de constatare, din conținutul căreia a rezultat că inculpatul Mihai B. a fost recrutat pentru supravegherea informativă a membrilor cultului adventist din Dumitrești și a gărzilor patriotice din localitate. Curtea de Apel București a constatat că inculpatul a avut calitatea de colaborator al Securității. Mihai B. și-a recunoscut fapta și a declarat că nu și-a dat seama că a avut calitatea de colaborator„, spun procurorii.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?