Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

VIDEO şi GALERIE FOTO : Deputatul Neagu Murgu, reconfirmat la conducerea UNPR Vrancea


Președintele UNPR, Valeriu Steriu, l-a reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Județene Vrancea pe deputatul Neagu Murgu. Se încheie astfel o perioadă tensionată, în care liberalii au încercat să dezbine UNPR și să înșele votul focșănenilor de la alegerile locale din luna iunie. Decizia oficială a președintelui Valeriu Steriu a fost prezentată vineri, în cadrul unei conferințe de presă, la care a fost prezentă conducerea filialei județene și cea a Organizației municipale Focșani a UNPR.

Liderii UNPR au arătat că organizația județeană a avut un rezultat bun la alegerile locale din iunie, fiind între primele zece la nivel național și nu era niciun motiv pentru o schimbare intempestivă a conducerii. Această situație a fost recunoscută de președintele partidului la nivel național, Valeriu Steriu, care arată, într-o hotărâre din 6 iulie, că a fost doar o eroare materială, iar deputatul Neagu Murgu este repus în situația inițială de președinte al Organizației județene Vrancea.
Deputatul Murgu este ajutat de prim-vicepreședintele Nicu Tănasă, secretarul general al organizației judene
țe Cătălin Romeo Drăghiea și președintele Organizației municipale Focșani, viceprimarul Marius Iorga. Au fost confirmați în funcția de consilieri locali la Focșani cei doi aleși locali Marius Iorga și Costel Bârsan, care vor fi afiliați grupului PSD. „Este o mândrie și o onoare pentru UNPR să aibă un viceprimar la nivelul municipiului reședință de județ, avem 39 de consilieri la nivel județean. Principalul meu obiectiv și al partidului sunt alegerile parlamentare din toamnă”, a spus viceprimarul Focșaniului, Marius Iorga. Acesta a adăugat că UNPR se pregătește deja pentru alegerile parlamentare din toamnă și va fi alături de președintele organizației județene, Neagu Murgu, pentru obținerea unui nou mandat de deputat. În ceea ce privește situațiile de la nivelul localităților, UNPR are trei viceprimari, la Focșani, Bîrsești și Vizantea.
Conducerea UNPR Vrancea spune că disputele în cadrul organizației județene ar fi fost provocate de deputatul Laurențiu Èšigăeru Roșca. Fost liberal, acesta ar fi mers la București, unde l-ar fi dezinformat pe președintele partidului despre situația din Vrancea. Președintele organizației județene, deputatul Neagu Murgu, spune că fostul liberal nu ar mai fi ținut legătura cu organizația de partid de câteva luni de zile. Mai mult,  Laurențiu Èšigăeru Roșca și-ar fi manifestat intenția de a nu mai candida la alegerile parlamentare din toamnă. Cel puțin, nu pe lista UNPR.


10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?