Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Sporul de doctorat va fi din nou plătit


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ salută adoptarea, de către Camera Deputaților, cameră decizională, a Propunerii legislative pentru completarea Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin această propunere, se prevede acordarea sporului pentru titlul științific de doctor pentru personalul plătit din fonduri publice care deține acest titlul științific în domeniul în care își desfășoară activitatea. „Considerăm că numeroasele demersuri întreprinse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, atât la nivelul Guvernului României, al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, dar și la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, pentru înlăturarea discriminării între salariații care dețineau titlul științific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 și cei care l-au obținut după 31 decembrie 2009, au sensibilizat parlamentarii, determinând adoptarea acestei legi. Este un gest firesc și normal într-o societate democratică, dar nu este și suficient pentru rezolvarea problemelor în domeniul salarizării bugetarilor! Este de datoria Guvernului României ca, la aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G.nr. 20/2016, să țină cont și de prevederile acestei legi, în ceea ce privește plata sporului pentru titlul științific de doctor”, a precizat Simion Hancescu, președintele FSLI.
    Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că Parlamentul României – forul legislativ suprem – are capacitatea de a discuta și aproba o lege unitară de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, care să elimine numeroasele inadvertențe și dezechilibre existente în salarizare. „Parlamentul României a adoptat legea prin care se completează legea 284/2010 privind salarizarea în domeniul bugetar, prin care se prevede acordarea sporul de doctorat indiferent de perioada când a fost obținut. Este un act de normalitate ținând cont că exista o discriminare în privința acordării acestui spor pentru cei care au obținut doctoratul după anul 2010. La nivel de federație vom continua să milităm pentru eliminarea discriminările care mai există încă în sistemul de învățământ, respectiv sporul de rural, sporul de control preventiv financiar, drepturi ce au fost diminuate pentru cei care s-au angajat după anul 2010″, a spus Constantin Ionescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea.    

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?