Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

POLIȚIȘTI de la Piața Moldovei, trimiși în judecată de procurori. ACUZAȚIILE SUNT GRAVE


Mai mulți polițiști de la Ordine Publică, acuzați că au luat mită, au fost trimiși în judecată. Este vorba de Vasile I., de 44 de ani, Iordache S., Aurelian I., de 42 de ani, și Valentin Z., de 33 de ani, toți cu domiciliul în Focșani. Aceștia ar fi primit diferite sume de bani în perioada septembrie – decembrie 2015 de la două persoane din Slobozia Bradului, pentru facilitarea vânzării unor produse de contrabandă.
Primul dintre cei patru, Vasile I., ar fi primit bani de la două persoane pentru falsificarea unui proces-verbal de constatare. „Vasile I. în vârstă de 44 de ani din Focșani a fost trimis în judecată pentru luare de mită, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual. A primit de la două persoane la data de 6.12.2015, sume de bani în legătură cu atribuțiile sale de serviciu. Pe data de 29.12.2015 a determinat pe alt inculpat să-și exercite defectuos atribuțiile de serviciu privind falsificarea unui proces-verbal de constatare”, se arată în rechizitoriu.
Cel de-al doilea, Iordache S., ar fi primit bani pentru a nu dispune o sancționare contravențională. „Iordache S. din Focșani este trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual. La data de 17.12.2015 a primit o sumă de bani pentru a nu dispune o sancționare contravențională. La data de 29.12.2015 a depistat un inculpat ce comercializa produse pirotehnice deținute ilegal, iar la instigarea acestuia, dar și a altui inculpat, a întocmit în fals un proces-verbal de constatare a infracțiunii”, se arată în același rechizitoriu.
Aurelian I. ar fi determinat pe un alt polițist, coleg cu el, să întocmească în fals un proces-verbal de constatare a unei infracțiuni. „Aurelian I. de 42 de ani din Focșani este trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual. În data de 29.12.2015 a determinat un inculpat să întocmească în fals un proces-verbal de constatare a unei infracțiuni”, se arată în rechizitoriu.
Valentin Z. a fost trimis în judecată deoarece a acceptat ca un proces-verbal de constatare să fie întocmit pe numele lui și nu a adevăratului făptuitor. „Valentin Z. de 33 de ani din Focșani este trimis în judecată pentru favorizare a infractorului și fals intelectual. În data de 29.12.2015 a înlesnit întocmirea în fals a unui proces-verbal de constatare, în sensul că a acceptat ca acest proces-verbal să fie întocmit pe numele său și nu a adevăratului făptuitor în scopul împiedicării cercetărilor și tragerea la răspundere penală a acestuia”, se arată în același rechizitoriu.

Au dat bani ca să scape de sancțiuni

    Nu au scăpat nici cei care au dat mită. Este vorba de Vasile D. de 76 de ani și Nicolae C. în vârstă de 69 de ani, ambii din localitatea Slobozia Bradului. „Vasile D. de 76 de ani din localitatea Slobozia Bradului a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de dare de mită în datele de 7.10.2015, 6.12.2015 și 17.12.2015. A remis sume de bani pentru a nu se dispune sancționarea contravențională. Nicolae C. în vârstă de 69 de ani din Slobozia bradului este trimis în judecată pentru dare de mită în data de 7.10.2015. A dat bani pentru a nu dispune sancționarea contravențională a acestuia”, se arată în rechizitoriu.

Urmăriți mai bine de șase luni de polițiștii de la anticorupție

    Polițiștii au fost prinși în urma unei sesizări făcute din oficiu de către polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție Vrancea. Aceștia i-au urmărit pe polițiștii de la Ordine Publică din zona Piața Moldovei mai bine de șase luni. În urma interogatoriilor la care au fost supuși, niciunul din inculpați nu a recunoscut faptele comise. „S-a făcut o sesizare din oficiu și au fost vizați agenți de poliție din Focșani. Aceștia nu au recunoscut comiterea faptelor”, se arată în rechizitoriu.

Birourile polițiștilor, luate cu asalt

    Pe 22 februarie a.c., procurorii de la Parchetul Județean, ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Vrancea și jandarmii au luat cu asalt birourile mai multor lucrători de la Ordine Publică, dar și sediul Postului de Poliție din Piața Moldovei, verificările fiind făcute într-un dosar ce vizează fapte de corupție. Ancheta viza șase subofițeri, suspectați că ar fi luat șpagă și ar fi făcut abuz în serviciu. Celor vizați li s-au percheziționat și casele, iar la unul dintre ei s-au găsit țigări de contrabandă, după cum ne-a spus atunci prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Florin Èšîrlea. Agenții au fost supravegheați câteva luni de zile, timp în care s-au făcut filaje, interceptări, dar și localizări. Prim-procurorul Èšîrlea spunea atunci: „așa cum facem noi dosare zilnic, așa luau ei șpagă”.  După perchezițiile făcute, în urma cărora s-au ridicat documente, procese verbale și condici, agenții au fost duși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru audieri, care au durat până târziu în noapte.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?