Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

GALERIE FOTO : Profesori și elevi de la „Elena Doamna“, schimb de bune practici în străinătate


În perioada 21-27 mai 2016 a avut loc ultima întâlnire de proiect în cadrul parteneriatului strategic între Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” și alte 5 școli de masă sau integrate din Portugalia, Estonia, Turcia, Polonia și Slovenia. Seria Mobilităților de formare și învățare precum și activitățile locale din proiect au fost cofinanțate de UE prin Programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2, cooperare prin inovare și schimb de bune practici.
Școala noastră a fost reprezentată dintr-o echipă de 3 profesori, profesor coordonator Bordei Mihaela, profesor Turturică Nicoleta și 4 elevi: Pană Constantin, Cristea Alina-Valentina, Oprea Mădălina, Tudorie Cristina. Într-o atmosferă nonformală de învățare, elevi și profesori au descoperit tehnici inedite de prelucrare a hârtiei realizând flori, minimachete vegetale. Fiecare echipă mixtă internațională a realizat propria-i căsuță din carton, pe care a decorat-o creativ, ingenios folosind acuarela.
Tot în cadrul acestei întâlniri de lucru am învățat să decorăm pietre prin amprentarea acestora cu șervețele de hârtie în diferite modele.
Împreună cu tablouri realizate prin tehnica colajului ce înfățișează diferite peisaje și activități din viața cotidiană am decorat orășelul de hârtie. Acesta a fost construit în mărime naturală, astfel încât elevii s-au bucurat prin jocuri și activități variate de utilitatea acestuia.
Produsul final al activităților a redat la nivel simbolic munca de echipă, rezultatele comune obținute și nu în ultimul rând prieteniile înfiripate între participanții din toate cele 6 țări, elevi și profesori. Reprezintă metaforic „familia” acestui proiect, dincolo de bariere culturale, lingvistice sau etnice cărora le-am creat punți comune în 2 ani de activitate de proiect. Ne dorim ca acest parteneriat să dureze peste timp și să se dezvolte în noi colaborări.
Totodată, am avut privilegiul de a descoperi peisaje naturale estoniene, mergând la pas prin pădure dar și pe țărmul Mării Baltice. O minunată lecție de geografie în natură oferită elevilor și profesorilor. Am vizitat Muzeul Pădurii Sagadi Manor, unde prin diferite exerciții-joc am învățat despre tipuri de arbori din flora estoniană, exemplare din fauna tipică țării.
Am descoperit prin machete în miniatură și proiecții video tehnici și mijloace de exploatare, dar și replantare a speciilor de arbori folosiți în industria lemnului. Elevii au înțeles mai bine de unde provine hârtia și că e necesar s-o folosim cu atenție, evitând risipa. Într-un spațiu special amenajat la Centrul  Kauksi am plantat diferite specii de arbori.
Întâlnirea de proiect a culminat cu Seminarul final în cadrul căruia fiecare coordonator local din cele 6 țări partenere a expus activitatea și contribuția proprie la realizarea activităților propuse. Maniera de prezentare a fost succintă, însoțită de proiecții video și fotografii din cadrul celor 4 Mobilități de formare și învățare din România, Slovenia, Portugalia și Estonia. S-a urmărit în esență transmiterea unor tipsuri și recomandări practice profesorilor colegi prezenți la seminar, personalului de specialitate cum anume putem integra astfel de activități nonformale în curriculum școlar. Deosebirea constă în modul de abordare a conținuturilor, resursele oferite și faptul că responsabilizează elevul, oferindu-i rol activ, de lider al propriei formări.
De altfel produsul final al proiectului îl reprezintă un handbook cu Programele de învățare desfășurate în toate Mobilitățile, fotografii, recomandări practice. Acestea vor fi distribuite de către fiecare partener în plan local și național.

Profesor Mihaela Bordei 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?