Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

GALERIE FOTO : 20 de profesori de geografie din județul Călărași, în schimb de experiență la Panciu


 20 de profesori de geografie din județul Călărași, însoțiți de inspectorul școlar de specialitate, Mari-Elena Belciu, s-au aflat, vineri, în schimb de experiență la Panciu. Aceștia au fost primii vizitatori ai Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT), inaugurat pe data de 2 iunie.
    Oaspeților le-au fost prezentate obiectivele turistice cu valoare identitară din orașul Panciu – Mănăstirea Brazi, Schitul „Sf. Ioan Botezătorul”, Beciurile Domnești de Patrimoniu și Meșteșugul Vinului. Cu același prilej, a fost proiectat și filmul documentar „Panciu turistic”, realizat în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Tradiție și spiritualitate pănceană – Proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitară din orașul Panciu, Județul Vrancea, Cod SMIS 18649”, implementat de Primăria Orașului Panciu.
    După vizitarea CNIPT, profesorii au mers la Mănăstirea Brazi, unde au fost întâmpinați de maica stareță Eusebia Tașcă și primarul Iulian Nica. Ei au coborât în paraclisul subteran, unic în România și s-au recules la moaștele Sfântului Sințit Teodosie al II-lea, din Biserica Mare a Mănăstirii, cu hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt”  și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”, sfințită pe 22 septembrie 2014.
    Programul schimbului de experiență a mai inclus și întâlnirea, la Focșani,  cu  geograful Florin Roman, autorul cărții „Munții Vrancei”, care le-a prezentat cadrelor didactice aspecte geomorfologice din județul nostru. „Vreau să le mulțumesc profesorilor de geografie din Călărași pentru faptul că au inclus și orașul Panciu în programul schimbului de experiență efectuat în județul Vrancea. Aceștia au fost pentru prima oară atât oaspeții comunității noastre, cât și primii vizitatori ai Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, inaugurat pe data de 2 iunie. A fost o întâlnire deosebit de plăcută și mă bucur că am avut ocazia să discutăm într-un cadru deosebit, oferit de Mănăstirea Brazi, unde se află moaștele ocrotitorului spiritual al lăcașului de cult și al orașului nostru.  Am fost plăcut surprins de faptul că domnii profesori cunosc foarte bine realizările noastre și că își doresc să revină la Panciu cât de curând. Îi așteptăm cu drag!„, a declarat primarul Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?