Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

PERCHEZIȚII la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Focșani. Au fost ridicate documente în legătură cu studii clinice


Polițiști din cadrul Serviciului Economic al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, sub coordonarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), au efectuat percheziții, ieri, în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Focșani, de unde au ridicat o serie de documente. Ancheta urmărește depistarea angajaților din sistemul sanitar care au făcut studii clinice fără a respecta prevederile legale în vigoare. „În baza ordonanțelor emise de către procuror, sunt efectuate verificări operative constând în ridicarea de înscrisuri și probe la un număr de 31 de unități sanitare aflate pe raza județelor Argeș, Botoșani, Buzău, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava,  Sibiu, Timiș și Vrancea. Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că mai mulți angajați din sistemul sanitar desfășoară activități nelegale constând în derularea unor studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potențial generator de riscuri în ceea ce privește autorizarea intrării pe piață a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populației”, se arată într-un  comunicat emis de Biroul de informare și relații publice din cadrul PÎCCJ.
Reprezentanții Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani au fost destul de reticenți în declarații, invocând faptul că ancheta este în curs. „Știu doar că au venit să ridice niște hârtii. Este o anchetă a parchetului și nu vă pot da mai multe detalii pentru că nici nu știu”, a declarat Constantin Mândrilă, directorul Spitalului Județean. Faptul că mai multe acte au fost ridicate de anchetatori a fost confirmat și de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. „Polițiștii vrânceni au acordat sprijin în timpul perchezițiilor. Au fost reținute niște documente”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, subcomisar Bogdan Toader.

Percheziții în alte 16 județe

De asemenea, în cursul zilei de ieri, „pe baza autorizațiilor emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu polițiști ai structurilor teritoriale de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale județelor Argeș, Arad, Botoșani, Buzău, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiș și Vrancea, au efectuat 26 de percheziții la cabinetele unor medici aflate pe raza municipiului București și a județelor Arad, Cluj, Constanța și Dolj, precum și la sediile și punctele de lucru a 5 societăți comerciale cu profil medical care reprezentau interesele sponsorilor”, se mai arată în comunicatul PÎCCJ. Cercetările au fost efectuate într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, se precizează în comunicat.
Verificările financiar-fiscale au fost asigurate de specialiști din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, suportul tehnic de Direcția Operațiuni Speciale, iar suportul informativ de Serviciul Român de Informații. Dosarul s-a constituit pe baza unor sesizări transmise PÎCCJ de Serviciul Român de Informații.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?