Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

GALERIE FOTO : Termenul de finalizare la două proiecte europene a fost prelungit


Consiliul Județean Vrancea a prelungit durata de implementare a două proiecte. Este vorba despre reabilitarea Crângului Petrești și înființarea și dotarea bazelor salvamont în comuna Nistorești și în comuna Păulești, alături de reabilitarea bazei salvamont vila Rucăr din Soveja. „Vreau să vă informez că în urma demersurilor noastre, pot să adaug și în urma demersurilor UNCJR, în urma demersurilor făcute de Ministerul Dezvoltării Regionale și de Agențiile de dezvoltare regională, Comisia Europeană a prelungit termenele de execuție pentru Salvamont cu două luni de zile și pentru Crângul Petrești până la data de 31 decembrie 2016, fapt pentru care nu vom pierde nici un euro din costurile acestui proiect”, a precizat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
    Astfel, a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2016, durata de implementare a proiectului privind reabilitarea Crângului Petrești. Prelungirea vine după ce a fost încheiat un nou contract de realizare a proiectului de către Asocierea SC MBM Decor Instal SRL – SC Conbeta SRL – SC Rom Consil Grup SRL – SC AG Grup Instal SRL. „Întrucât contractul de lucrări încheiat inițial a fot reziliat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, autoritatea contractantă a derulat o nouă procedură de atribuire.  După derularea acesteia a fost încheiat contractul de lucrări nr. 6116 din 05.05.2016 între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea și Asocierea SC MBM Decor Instal SRL – SC Conbeta SRL – SC Rom Consil Grup SRL – SC AG Grup Instal SRL. În condițiile în care procedurile de achiziție publică respectând legislația în vigoare, s-au prelungit până la data de 05.05.2016 este evident că durata minimă preconizata pentru finalizarea proiectului va depăși perioada de implementare a proiectului, respectiv 30.06.2016”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.
    Potrivit contractului încheiat, executantul are obligația de a executa,  finaliza și dota obiectivul „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces” într-o perioadă de 3 luni de la data începerii efective a lucrărilor, respectiv emiterea ordinului de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului. Cum emiterea ordinului de începere a lucrărilor a fost condiționată de constituirea garanției de bună execuție de către executantul lucrării, acesta a fost dat începând cu data de 19.05.2016.
    Prin adresa nr. 7463/26.05.2016, înregistrată la Consiliul Județean Vrancea sub nr.7163/26.05.2016, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a comunicat că proiectul menționat mai sus a fost inclus pe lista proiectelor pentru care urmează să se deruleze procedura de prelungire a duratei contractului de finanțare. „Întrucât proiectul „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces” este unul cu risc mare de neimplementare până la 30.06.2016, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor și a indicatorilor asumați prin acesta, apreciem ca este necesară prelungirea duratei de implementarea a proiectului până la data de 31.12.2016″, se mai arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre. 

Finalizarea lucrărilor la Salvamont, prelungită până la 30 august

    Celălalt proiect pentru care Consiliul Județean a aprobat prelungirea termenului, de data aceasta până la data de 30 august 2016, este cel privind înființarea și dotarea bazelor salvamont în comuna Nistorești și în comuna Păulești și reabilitarea bazei salvamont vila Rucăr din Soveja. Contractul de finanțare nr. 4673 a fost încheiat în data de 30.09.2014 cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Est. Prin același contract s-au aprobat și sumele aferente achiziționării de dotări pentru formațiile de salvatori ce își desfășoară activitatea la nivelul acestora.
    Potrivit contractului de finanțare valoarea totală a proiectului este de 6.458.318,56 lei, perioada de implementare fiind stabilită la 15 luni, respectiv pana la data de 31.12.2015. „Deși procedura de atribuire privind furnizarea de echipamente pentru formațiile de salvatori a fost organizată de 3 ori, din motive neimputabile autorității contractante, contractul nu a putut fi încheiat. Precizăm că durata contractului având ca obiect  furnizarea de echipamente pentru formațiile de salvatori este de o lună. Mai mult, precizăm că prin adresa nr.7457/26.05.2016, înregistrată la Consiliul Județean Vrancea sub nr.7164/26.05.2016, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a comunicat posibilitatea prelungirii prin act adițional a contractului de finanțare nr. 4673/30.09.2014, cod SMIS 41894, cu încă două luni pentru asigurarea finalizării indicatorilor asumați prin acest proiect”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.
    Directorul Direcției de Dezvoltare Durabilă și Achiziții Publice din cadrul Consiliului Județean, Luminița Oaneli, a declarat că „prelungirea se referă la perioada de implementare și nici într-un caz sumele care au fost plătite de Uniunea Europeană nu vor fi restituite”. „Lucrările vor fi continuate cu sume de la bugetul local și vor fi recuperate de la persoanele care se fac vinovate de neducerea la îndeplinire a acestor contracte”, a declarat directorul Luminița Oaneli.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?