Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

VIDEO şi GALERIE FOTO : Teren de sport inaugurat la Boloteşti


Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a inaugurat, ieri, împreună cu primarul comunei Bolotești, Åžtefan Sîchin, un teren de sport sintetic. Acesta este amplasat în centrul localității. Evenimentul a avut loc în prezența mai multor copii, dar și a părinților lor. Obiectivul a fost finanțat din fonduri proprii, valoarea investiției fiind de 400 mii lei.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a inaugurat, ieri, împreună cu primarul comunei Bolotești, Åžtefan Sîchin, un teren de sport sintetic. Acesta este amplasat în centrul comunei. Valoarea investiției este de aproape 400 de mii de lei și a fost asigurată din fonduri proprii.
După tăierea panglicii inaugurale, primarul Åžtefan Sîchin a declarat că cei mai mulțumiți de realizarea acestei investiții vor fi copiii, care deja au plănuit competiții. „Vreau să le mulțumesc locuitorilor din Bolotești pentru contribuția pe care și-au adus-o la bugetul local, Consiliului Local, salariaților primăriei și, nu în ultimul rând, sponsorilor care ne-au ajutat în modul cel mai serios în realizarea acestei investiții. Este un teren sintetic modern, cu tribună, cu nocturnă și cu suprafață de joc foarte bună”, a dat asigurări primarul Åžtefan Sîchin.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, l-a felicitat pe primarul Åžtefan Sîchin pentru tot ce a făcut în comuna Bolotești. „Primarul din Bolotești este un primar de excepție, unul dintre cei buni primari pe care îi are Vrancea. Domnule Sîchin, te felicit pentru multele lucruri pe care le-ai făcut în comuna Bolotești. Nu am să țin un discurs politic. Vă spun doar atât: faceți diferența dintre fapte și vorbe. Am venit să vă spun că vă iubesc, îmi sunteți dragi, îmi sunteți consăteni și sunt onorat de acest lucru. Familia mea trăiește alături de dumneavoastră, în Bolotești, și să dea Dumnezeu ca în următori patru ani să facem din comuna noastră, din Bolotești, o comună de excepție, să fie cea mai frumoasă comună din Vrancea. Anul acesta se dă o bătălie între bine și rău. E vorba de fapte, nu de vorbe. Dacă o să fim mai buni, o să ne iubim apropiații, o să fim uniți, o să rezolvăm și o să putem face lucruri noi. Numai dragostea dintre oameni rezolvă o viață mai bună pentru oameni. Fie ca în acest an, adevărul și dragostea să învingă ura și minciuna”, a spus președintele Marian Oprișan.

Proiecte în folosul cetățenilor

Șeful administrației județene a reamintit că, în ultimii ani, au fost finalizate mai multe investiții în localitate. Este vorba de un parc în satul Bolotești, de reabilitarea unei grădinițe la Găgești sau de construirea unei grădinițe la Ivăncești. De asemenea, a fost creat un loc de joacă pentru copii, au fost asfaltați 2 kilometri de drumuri locale și a fost pregătit un proiect care vizează asfaltarea altor 10 kilometri de drumuri comunale. Primarul Åžtefan Sîchin a precizat că intenționează ca în perioada următoare să creeze locuri de joacă în imediata apropiere a grădinițelor din comună.
Edilul a trecut în revistă și alte investiții, pe care le-a dus la bun sfârșit pentru comunitate, în ultima perioadă. „Am reușit să reabilităm dispensarul medical din localitate, am reabilitat grădinița Găgești-II, am refăcut acoperișul la căminul cultural din Bolotești, am construit o grădiniță nouă în satul Ivăncești. De asemenea, am reușit să asfaltăm doi kilometri de drumuri comunale în satele Bolotești și Găgești. De asemenea, am depus un proiect care a fost declarat eligibil și prin care vom asfalta 10 kilometri de drumuri comunale, investiție ce va fi realizată anul acesta și anul viitor”, a adăugat primarul Åžtefan Sîchin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?